Pribegi, de profesie. Cautam –apologetic- patrie.
Soarele musca din aer precum un peste momeala, adica cu pofta. Vantul si umbra pe alocuri mai repara cate ceva, dar nu multe. In fata mea si dincolo de terenul de joc, mii de fete penduleaza, in sincron, urmarind mingea asta buclucasa, ca intr/un perpetum mobile: stanga, dreapta, stanga, dreapta.
De cele mai multe ori lovitura finala, izbavitoare, smulge un arsenal de zbierete, tipete, rasete, zambete si aplauze din mijlocul unei comunitati care este, iata, vizibil majoritara. Animata de un ideal comun de apartenenta si creionata de rosu, galben si albastru.
Sunt la Aviva Center si o aplaud, zilnic si cam de o saptamana, pe Simona Halep.
Jankovici, Kerber, Radwanska si Erani. Nume diferite, aceeasi istorie. Fata asta parca nu are plamani. Caldura care pe noi ne toropeste ei ii sufla in panze. Noi ii scandam numele cu randul, lucram schimburi la fiecare trei ghemuri, cu pauze izbavitoare si bere rece intre. Ne intoarcem si Simona e tot acolo, castigand ghem dupa ghem. Set dupa set. Meci dupa meci.
Sunt in Toronto de o viata dar nu am vazut niciodata atatia romani la un loc, si am trecut prin multe. Si am un car de prieteni. Si-mo-na e insotita, cadentat si vioi, catre victorii de un grup de nebuni care, intr/un mod evident, vrea sa dovedeasca ceva. Dar ce?
Stiindu/mi inclinatiile mai degraba antiromanesti, un prieten se intreba, retoric, pe fb: ei, cum e cu mandria de a fi roman!? Cele ce urmeaza sunt pareri strict personale, nu le asociez cu nimeni altcineva prezent acolo, pe arena, si sunt pur si simplu doar speculatii. Cred ca sunt adevarate, nu stiu insa cu certitudine ca ar fi asa.
... ...
Eu cred ca demonstratia (motivatia) noastra –inclusiv a Simonei, indraznesc sa spun- este o forma eleganta (disperata!?) de frustrare. Frustrarea de a fi si de a te simti bun, tratat insa rau, in baza apartenentei. Frustrarea de a nu recunoaste ca romanii sunt ceea ce sunt. Frustrarea de a crede ca daca noi, o mana de oameni, suntem mai buni, asa trebuie sa fie toti ai nostrii.
Incapatanarea de a crede intr/un ideal. Refuzul de a recunoaste ca faima noastra nu e buna. Dorinta aproape fanatica de a ne demonstra valoarea. Credinta ca colegul neamt, sarb, polonez, Canadian sau mai stiu eu care ne sunt egali, nu doar asa unu la unu ci ca neam. Ca si comunitate.
... ...
Cautam – apologetic - o patrie pe masura. Canada e frumoasa, ne/o ofera insa pe Bouchard. Iar noi o vrem pe Halep.
Simona, nu vrei cetatenie?
Lucian Vasiliu
Burlington, 16 august 2015.
PS azi Simona joaca finala cu Bencic. Hai Simona!
Soarele musca din aer precum un peste momeala, adica cu pofta. Vantul si umbra pe alocuri mai repara cate ceva, dar nu multe. In fata mea si dincolo de terenul de joc, mii de fete penduleaza, in sincron, urmarind mingea asta buclucasa, ca intr/un perpetum mobile: stanga, dreapta, stanga, dreapta.
De cele mai multe ori lovitura finala, izbavitoare, smulge un arsenal de zbierete, tipete, rasete, zambete si aplauze din mijlocul unei comunitati care este, iata, vizibil majoritara. Animata de un ideal comun de apartenenta si creionata de rosu, galben si albastru.
Sunt la Aviva Center si o aplaud, zilnic si cam de o saptamana, pe Simona Halep.
Jankovici, Kerber, Radwanska si Erani. Nume diferite, aceeasi istorie. Fata asta parca nu are plamani. Caldura care pe noi ne toropeste ei ii sufla in panze. Noi ii scandam numele cu randul, lucram schimburi la fiecare trei ghemuri, cu pauze izbavitoare si bere rece intre. Ne intoarcem si Simona e tot acolo, castigand ghem dupa ghem. Set dupa set. Meci dupa meci.
Sunt in Toronto de o viata dar nu am vazut niciodata atatia romani la un loc, si am trecut prin multe. Si am un car de prieteni. Si-mo-na e insotita, cadentat si vioi, catre victorii de un grup de nebuni care, intr/un mod evident, vrea sa dovedeasca ceva. Dar ce?
Stiindu/mi inclinatiile mai degraba antiromanesti, un prieten se intreba, retoric, pe fb: ei, cum e cu mandria de a fi roman!? Cele ce urmeaza sunt pareri strict personale, nu le asociez cu nimeni altcineva prezent acolo, pe arena, si sunt pur si simplu doar speculatii. Cred ca sunt adevarate, nu stiu insa cu certitudine ca ar fi asa.
... ...
Eu cred ca demonstratia (motivatia) noastra –inclusiv a Simonei, indraznesc sa spun- este o forma eleganta (disperata!?) de frustrare. Frustrarea de a fi si de a te simti bun, tratat insa rau, in baza apartenentei. Frustrarea de a nu recunoaste ca romanii sunt ceea ce sunt. Frustrarea de a crede ca daca noi, o mana de oameni, suntem mai buni, asa trebuie sa fie toti ai nostrii.
Incapatanarea de a crede intr/un ideal. Refuzul de a recunoaste ca faima noastra nu e buna. Dorinta aproape fanatica de a ne demonstra valoarea. Credinta ca colegul neamt, sarb, polonez, Canadian sau mai stiu eu care ne sunt egali, nu doar asa unu la unu ci ca neam. Ca si comunitate.
... ...
Cautam – apologetic - o patrie pe masura. Canada e frumoasa, ne/o ofera insa pe Bouchard. Iar noi o vrem pe Halep.
Simona, nu vrei cetatenie?
Lucian Vasiliu
Burlington, 16 august 2015.
PS azi Simona joaca finala cu Bencic. Hai Simona!
