Ghicitorul

Fluturi de mătase, încrețiți la gene,

Îmbătați de lene, cu ochi de strigoi

Imi tocesc pe tâmple, calm si in tăcere

Tot ce nu puturăti să imi tociți voi




Timpul își scobește nările uscate

Plictisit de moartea zilei de apoi

Enervat ca totuși, din atâtea lucruri

Si atâtea ființe, si nimic din noi


Nu-l învinețește, nu-i dă nici o palmă

Nu se-mpotrivește nici măcar un pic

Zace jos săracul, ghicitor in stele

Fără de secrete. Nimic nou. Nimic.








Dezbărați de toate, despuiați și goi

Oare câți de mâine mai rămân în noi?!




Lucian Vasiliu
Oakville Noiembrie 04, 2017