Saltimbancul



Iat/apare ca o boare

Bardul de la Bucuresti...

Toata lumea/i in picioare!

El, arata ca/n povesti...



Pe ecrane si/n reviste,

E pe viata abonat.

Iara la presedintie

Permanentul candidat.



Zambet inghetat pe fata,

Ochelari de damblagiu,

Tipa si recita/ntruna

Zici ca merge cu rachiu.



Nimeni nu/i ca el in tara!

Iar afara, si mai rau:

“Daca fugi din tiganie

Este vai de capul tau!”



Te stropeste ca o vaca

Care, rumegand, se pisha.

Ragaie miros de paie

Si de lut incins, de clisa



Din baltoaca comunista...

Unde sa/mbaiat o viata

Iar acum, cu nesimtire,

Cum sa traim ne invata.



Daca nu/i citesti doctrina,

Esti un nimeni pentru el.

"Tradator de neam si tara,

Trantor fara scop si tel."



De la comunisti incoace

I/a ramas clar pe retina

Cum sa linga cururi rosii,

Cum in brate sa ii tina,



P’aia vechi de vor in fata

P’aia de ne mint, cu sete!

P’aia de vor sa ramanem

Prosti si surzi ca un perete.



Ne tot tine in pamfleturi.

Lasul ne ironizeaza.

Il asculta moshi si babe

Hoti si leneshi il urmeaza,



Romani mandrii de/obarsie,

Cantatori de dor la nai

Care vor, in Romania,

Sa nu miste nici un pai.



Si sa le dea creatorul

-Luminandu/se cu/n gand-

Totul de pe lumea asta:

Orice, oricum si oricand



Sa se/alinieze altii:

Rusi, francezi, americani

Si sa vada cum romanul

Face cu lopata bani



Din nimic. Asha, pe gratis.

(Astia ce ca el au zis!)

Cei ce insa nu asculta

Sa plece din paradis



Iata insa ca plecatii

Hidra au decapitat...

Au ramas ei aia prostii!

Bardul, s/a pus pe urlat.

... ...

Asta nu e un pamflet,

Personajul e/un cretin

Si va spun si cum il cheama:

Este boul de Vadim!

Lucian Vasiliu

Hamilton

Decembrie 30 2014

Mihai


“Daddy, is her a real princess?”

“As a matter of fact, it is!”

Discutia avea loc in Aprilie 29, 2011, intre mine si Nicholas, in timp ce urmaream la televizor nunta printului William cu Kate.

In aparenta, regalitatea este dorinta oamenilor de a/si vedea cu ochii visele din copilarie. Regi si regine, printi si printese, coborati parca din cartile colorate ale imaginatiei si garantori ai unei vieti in roz. Exact ca in povesti.

In realitate, regalitatea poate oferi un echilibru, o societate daca nu perfecta, atunci perfectibila. In nici un caz viata omului de rand nu va fi peste noapte mai buna daca se inchina la coroana vreunui rege. In nici un caz nu va scadea pe termen scurt somajul, si nici nu va creste PIBul in 24 de ore.

Exista sansa insa ca noi, slujbashii, sa fim mai multumiti. Sa fim mai buni. Sa fim mai rabdatori si mai muncitori. Sa fim mai mandrii, de ce nu mai organizati. Sa simtim ca putem trai altfel si intr/o zi sa schimbam nu doar viata dar chiar si imnul pentru ca -nu/i asha- ne vom fi desteptat deja.



Este cam ca la o nunta. Oricat de frumoasa ar fi mireasa si oricat de chipes mirele, nunta o fac nuntashii.

....

Azi, acum 67 de ani, Regele Mihai isi oferea coroana ca sa salveze un popor.

Respect, Majestate!

Lucian Vasiliu



Hamilton decembrie 30 2014

PS Poza infatiseaza coroana autentica a regilor Carol si Mihai de Romania

Deunazi faceam filosofie de doi lei cu un prieten

“Incredibil cum face dragoste o femeie cand te iubeste”

...

Dupa ceva timp:

“De fapt, e incredibil cum face dragoste cand crede ca iti datoreaza ceva, orice! Dumnezeieste!”

Si uite asha femeia poate fi poarta aia mare si alba dintre material si spiritual



Traducere din “slangul” romanesc suburban de cartier in limba romana literara,

Lucian Vasiliu



Hamilton, Decembrie 30, 2014

Immanuel



Il recitesc pe Kant. De fapt, e ca si cum il citesc pentru prima data. La vreo 22-23 de ani eram in facultate si il citeam ca o masura de revolta impotriva unui sistem injust care ma chinuia cu examene si cu toceala.

Acum e altceva. Poate ca traducerea engleza e mai buna, poate ca sunt mai copt (desi multi imi spun ca nu). In mod sigur am mult mai multe greseli comise la activ, clar un avantaj.

Am cumparat deci “The critique of practical reason”, “The critique of judgement” si “Metaphysics of morals” si m/am pus pe treaba.

De ieri dupa-amiaza sunt cazut in admiratie. Nu fata de Kant, pe el il iubesc deja, ci fata de mine. Tzopai in picioare de bucurie cand mai inteleg cate un pasaj, il concurez pe Niki care crede ca numai el stie ce e bucuria dupa ce mai face cate un Lego.

“Kritik der praktischen Vernunft” a fost scrisa in 1788 si e pur si simplu incredibila. Are darul de a te scoate din amortzeala cotidiana (de altfel placuta) Caldari cu apa rece aruncate direct in fatza, la minus patru grade. Fetze de altfel inghetate deja de preaplin, de impresia (cat de falsa) ca le stii pe toate, ca esti satul, pana la punctul la care ragai pareri de atoatestiutor.

E plina lumea de oameni veseli, oameni care au gasit raspunsul, incolonati tembel randuri-randuri si marsaluind spre o nirvana nu spirituala ci aici, pe pamant. O transcendenta qvasi-permanenta care le pune pe fetze ranjete rujate in zambete.

In egala masura, e plina lumea de oameni tristi, oameni care au gasit raspunsul (duh!?), depresati si monotoni si care marsaluiesc si ei cuminti, dar spre nimic.

Fiecare pagina din metafizica lui Kant ofera variante de raspunsuri la intrebari pe care unii nici nu si le pun, nici nu stiu ca exista. Si fiecare dintre raspunsurile astea e insotit de inca o intrebare, si anume indoiala ca poate nu e chiar asha.

In universul asta infinit, atata timp cat continuam sa punem intrebari, traim cu adevarat.

....

Kobo este platforma Indigo – un lant de librarii celebru in Canada – de unde mi/am cumparat cartile, electronic. Am primit spre dimineata un premiu de la ei -“Night Reader”, acordat pentru ca m/au prins citind la 2:30 am. Multumesc, Imannuel.

Lucian Vasiliu

Hamilton, 29 decembrie 2014

Hotzul



Sunt un hotz. Fur – sau, ma rog, am furat pana mai ieri – cablu TV si filme piratate (torrent, XBMC, va suna cunoscut!?)

Pentru ca astept schimbari radicale de la neamul romanesc – mai degraba miracole – am zis sa incep cu mine, omul din oglinda. Am decis deci sa nu mai fur si sa fiu, incepand de azi, mai bun.

In mod normal, daca ai citit pana aici si ai cel putin inteligenta mea, te/a bufnit rasul. Daca insa iti merge mintea mai repede, ai inteles imediat ceea ce mie mi/a luat vreo juma’ de ora: lucruri care pentru altii par hilare si ushor de realizat nu sunt hilare si pentru tine, si necesita un efort personal major pentru a fi implementate. ACELEA sunt pietrele TALE de incercare si nu altele.

...

In egala masura, fiecare dintre noi avem pacate, mai mari sau mai mici, si tone de justificari. Am observat ca, in general, cu cat esti mai sofisticat ca persoana, mai educat, mai istetz, cu atat justificarile sunt mai complexe, adevarate opere de arta. Lasa/le deoparte si uita/te la tine, admira/ti nudul cu realism si, cu curaj si incredere, intreaba/te ce operatii estetice ai avea nevoie.

Ce sansa mai buna pentru o schimbare decat intai ianuarie!?



Tu, ce pacat personal vrei sa ucizi incepand cu joi, saptamana asta?



Lucian Vasiliu



Hamilton Decembrie 29 2014

Timpul


Stii cum e definita azi secunda?

“durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K.”

Da, freaca/te bine la ochi si mai citeste odata.

Babilonienii au definit secunda ca fiind 1/86400 din zi. Definitia a fost buna pana in 1960, cand a fost imbunatatita: secunda este ”fracțiunea 1/31 556 925,9747 a anului tropic la 1900/01/0 la ora 12 timpul efemeridelor”

Dar si aceasta noua definitie a fost buna doar sapte ani, pana in 1967, cand secunda a fost redefinita din nou ca “durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133”

În 1997 a fost adăugată precizarea temperaturii considerate: 0 K.

....

Foarte interesant, dar mai interesant e faptul ca secunda a fost, este si va ramane mereu...aceeasi, indiferent de definitiile noastre. Ar fi corect deci sa spui ca nu e nici o legatura intre ce este de fapt secunda si toate definitiile astea? Care e definitia corecta dintre cele patru de mai sus? Poate a cincea!?

...

Timpul este si el definit la fel de contradictoriu. Timpul Newtonian este o structura fundamentala a universului, o dimensiune, in timp ce timpul definit de Leibniz sau Kant nu e nimic, prin urmare nu poate fi masurat sau parcurs.

...

Oamenii, practici, au gasit masuratori ale timpului in natura. Evenimente periodice au fost folosite ca standarde pentru unitati de masura ale timpului: miscarea soarelui pe cer, fazele lunii, pendulul, bataile inimii...sau trecerea anului

Indiferent de nivelul apetitului pentru schimbare, fie ca suntem profund conservatori sau pionieri ai dinamicii, cu totii ne dorim macar o referinta, ceva care sa nu se schimbe niciodata, un punct de unde sa plecam si unde sa ne intoarcem. O pauza. Din nou si iar din nou, an dupa an.

Iti doresc sarbatorile cu bine, mai bune decat cele de anul trecut.

LA MULTI ANI

Lucian Vasiliu



Decembrie 25, 2014

22

In 22 Decembrie 1989 eram la Focsani. Indragostit si in armata. Ajunsesem inapoi in unitate in 19 decembrie, dintr/o permisie. Paturi in geamuri, bezna pe platou, tropaituri de bocanci si zornait metalic. (Tolba de merinde era plina cu gloante, cate 300 de fiecare soldat) Soapte gatuite si monosilabice si o frica mai adanca decat frigul.

Dupa alinierea de rigoare, pe platou o umbra de maior ne spunea ce se intampla. Practic nu stiam nimic, decat ca nu stim de partea cui suntem. Vreo doi colegi de/ai mei au facut pasul inainte si au depus armele. Au avut curajul sa spuna ca ei nu vor omori pe nimeni dupa care au disparut in arest. Eu unul eram inmarmurit (frica,frig, admiratie: eram toti niste copii de 18 ani, cata minte si intelepciune iti trebuie la 18 ani sa intelegi de fapt ce se intampla!? Cata viziune si cat discernamant!? Wow..)

Am fost provocat zilele trecute, pe web, sa dau o dovada, una macar, cum ca romanii sunt un popor de prosti..Bai, ati innebunit cu totii? Va dau ‘jde mii de dovezi daca vreti, dar uite, azi numai una...

Eram in sala de mese. Incepusera turele. Opt ore la somn, opt ore la veghe, opt ore in transee sapate in jurul unitatii. Era cod rosu - “Mircea cel Batran” sau “Mihai Viteazul”, nu mai tin exact minte, o prostie din asta, oricum stiu bine ca nu era “Alexandru Ioan Cuza” ma gandeam ca ar fi fost frumos sa fie Cuza, galatean de/al meu. Eram deci in sala de mese cand am auzit primele tipete. “Se trage din turn, trag in noi baaaaah” “Ce turn, unde?” “Turnul de apa, asta bah de aici de langa noi”

Intre unitati –vreo trei, a noastra de infanteristi sanitari, unii de la artilerie si o unitate de tancuri-era un turn, care furniza apa la toata zona.

A inceput atunci un vis urat. Isteria este un dusman foarte mare, mai ales atunci cand esti prost sau, mai rau, inconjurat de prosti. Toata lumea in jurul meu alerga, in toate directiile, am inceput atunci sa aud primele suieraturi de gloante. Arma mea era un ciomag, de fapt. (hotarasem nu numai sa nu folosesc gloantele dar nici macar sa nu pun incarcatorul la arma, m/am gandit eu, cu mintea mea de atunci ca unu, in felul asta sigur nu omor pe nimeni si doi, daca e sa ma omoare cineva o va face un amator dar nu un profesionist, un profesionist vede ca nu am nici macar incarcator...hm...)

Nu puteam deci sa trag dar puteam sa ma ascund, nu!? Cautandu/mi un loc nimeresc la usha, langa un soldat tumefiat, roshu precum racul. Arma la piept, tinuta strans in pozitie de tragere, degetul pe tragaci (avea si incarcator, nu ca mine), picioarele putin desfacute, privirea otelita si respiratia suieratoare si sacadata: “Hu, hi, hu, hi, hu, hi..” Dupa care odata fandeaza spre deschizatura ushii si cu o disperata hotarare si ochii inchisi incepe sa traga spre turnul de apa: “Thu, du, du, du, du...”

Dar asta nu a fost tot. Zgomotul ala infernal a fost estompat parca deodata, ca printr/o magie, de un alt fel de zgomot. Il mai auzisem in trecut dar nu ii dadusem atentie, nu merita, acum insa imi prinsese urechile ca intr/un magnet. Era scartaitul unor senile, un tanc lua pozitie de tragere langa turnul de apa. “Aha, trag astia cu butoiase, ha ha ha lasa ca vad ei acum” mi/a spus soldatul roshu. Tin minte ca aveam clar in cap intentia sa intreb ce sunt alea butoiase dar nu am mai apucat, dintr/o data am simtit in stomac cum ma batea unul, metodic si sistematic, pe dinauntru: “pfum, pfum, pfum” implozii care imi zgaltaiau maruntaiele si le ridicau sus in cap, sa imi astupe urechile si sa se uite prin ochii mei sa vada ce se intampla afara...

....... ........

Epilog.

Turnul de apa a fost ciuruit. Nu am avut apa vreo doua saptamani, toate trei unitatile militare. Nu au gasit pe nimeni in turn, nu fusese nimeni acolo. Asha cum nu fusese niciodata nici o coloana de securitate care ar fi venit de la Bacau sa cucereasca Focsaniul.

Asa cum nu a fost niciodata nici un terorist. Teroristii am fost si suntem noi. Si teroristi, si prosti pe deasupra. Da’ prosti de bubuie.



Lucian Vasilu



Hamilton, 22 Decembrie 2014

Universalitate

Soapte de priviri incete.

Reci si calde intelesuri

Au cazut la mine/n brate,

Printre geci, fulare, fesuri.



Fulgi de amintiri tepoase.

Papadii de inceputuri

Au cazut la mine/n brate,

Imbracate in saruturi



Iarna dulce cu siropuri,

Mere coapte, vin si dresuri

Au cazut la mine/n brate:

Premiantul la culesuri.



Intesat de emisfere.

Largi si roshii precum macul

Au cazut la mine/n brate

Cerul, campul si tot lacul.



Integrati in realitate,

- Si mici cam cat universul-

Au cazut la mine/n brate

Toti. Ca sa incapa versul.



Lucian Vasiliu

Hamilton, Decembrie 20. 2014

Iohannis, un alt fel de presedinte?

Dincolo de impresia lucrului bine facut, noul presedinte ales umbla la sentiment. Arma cu care neamtul a castigat alegerile, facebook/ul, este in continuare letal folosita de catre echipa presedintelui. In ringul de lupta, Iohannis apare precum cavalerii Jedi din Razboiul Stelelor iar pagina lui de facebook e precum celebra sabie lumina: nu numai ca surprinde pe cei obisnuiti cu arhaisme, dar pare a fi intr/o perfecta simbioza cu posesorul, e continuarea fireasca a lui.

In conditiile in care Dragnea se intreaba si acum ce e ala internet iar Nastase ridiculizeaza ( practic involuntar) web/ul cu posturi zaharisite, echipa prezidentiala foloseste FB ca un bisturiu in mana unui foarte bun chirurg plastic: schimba fata Romaniei cu viteza luminii. Problema ramane insa in continuare a noastra, a romanilor: putem sa ne aducem fiinta la nivelul chipului asta nou!?

Iohannis va sta drept si cu mana la inima duminica in fata lui Valentin Astanculesei, tanarul informatician care va interpreta la pian pentru a doua oara – dupa reprezentatia din Gara Centrala din Amsterdam – imnul Romaniei.

Ideea este geniala, si face parte dintr/o strategie deja vizibila a presedintelui de a sentimentaliza romanii dincolo de de nivelul lacrimilor pe obraji, suuuus de tot pana la stransul pumnilor si ascutirea privirii inainte.

Logic vorbind, in fata noastra se afla un obiectiv urias si anume transformarea noastra ca natiune. Schimbari fundamentale si eforturi uriase, care nu se pot face decat cu o motivatie corespunzatoare.

Nu stiu tu, dar eu unul sunt “all in”. Adevarul ca am fost intotdeauna mai simtitor, mai sensibil. Sau, cum spunea tata, mai bleg.





Lucian Vasiliu Hamilton Decembrie 20, 2014.

PS Intr/o cu totul alta ordine de idei, am sa iti povestesc odata cum am petrecut eu cincisprezece minute, jumatate lesinat, pe un pat de ambulanta in Gara Centrala din Amsterdam. Si cat de frumoasa e o plimbare cu barca pe canalele orashului.

Lumina

Varful de lance al logicii laice este faptul ca lumina –sau, mai corect spus, viteza ei - bate timpul. Visatorii – astia ca mine – cred ca imaginatia si memoria bat totul, inclusiv lumina. Si pe buna dreptate: cum altfel poti calatori in timp – pana la proba contrarie – decat depanand amintiri si provocand imaginatii!?

Citeam in trecut ca memoriile nu se pierd, ce se pierde este capacitatea de a le gasi, acolo unde sunt ele stocate. Prin urmare, intr/o buna zi va fi firesc sa consumam pastile care ne vor rasplati cu "flash/uri" de memorie. Ne vom delecta astfel cu propria minte cam la fel cum folosim astazi Netflixul, cu singura deosebire ca navigatia printre titluri va fi doar o surpriza. Cate una pe zi.

A inceta sa te minunezi de lumea inconjuratoare pentru mine unul este echivalent cu sinuciderea. A crede ca totul are o explicatie logica e, din start, plictisitor. A trai in baza faptului ca totul are o explicatie logica pur si simplu nu e logic. Te paralizeaza, te prafuieste, iti ofera o limita finita (falsa) a unui univers care, in mod clar, este infinit. Te face, de fapt, un pesimist

Oamenii ghidati doar de logica vor ajunge sa vada in jurul lor - precum Neo in Matrix - doar unitati si zerouri, indiferent daca ele chiar reprezinta realitatea sau nu.

...

Realitatea este ca imaginatia pentru lumina este precum lumina pentru intuneric.

...

La un pahar de vorba, un amic mi/a spus un banc: matematic, se poate demonstra ca daca te legi de mijloc cu o sfoara, care e legata la celalat capat de un copac, si alergi in jurul copacului cu viteza luminii, atunci poti sa ti/o tragi singur in cur. Trebuie doar sa fii in curul gol si excitat.

Ce dovada mai buna ca imaginatia, chiar si cea cu origini bahice, bate orice logica!?



Hamilton, 17 Decembrie 2014.

Inceput de carte,

Inceput de carte!?

Preludiul unei povesti de dragoste


Soare canadian cu dinti de vara tarzie…Toamna a trimis frunzele inainte, sa mature strazile sufletelor noastre uscate de caldura..Pe mine unul nu ma sperie, toamna. E preferata mea. Imi cresc radacini adanci pentru inca un an in fiecare toamna…


Nici pe ea, cred, aici langa mine. Pare si ea calma, desi tigarile ei striga la mine, din scrumiera. Numai una, ultima, inca mai respira in mainile ei...


Aceleasi maini care desenau nu demult cercuri pe mine, aceleasi maini care se jucau in parul meu de-a v-ati ascunselea..aceleasi maini care imi spuneau da, stau, daca tu vrei...


Stiu ca trebuie sa-mi incep povestirile toamna. Cand altfel!? Stiu ca si ea trebuie sa stie, altfel nu am sa stiu nici eu nimic. Incep, timid, sa-mi sterg trecutul si sa ma pregatesc pentru viata in doi:


“Ihhm, sunt cateva lucruri pe care as vrea sa le stii despre mine...”







Capitolul Unu. Ma...



Septembrie, 2011 (editat Decembrie 2014)

Mos Craciun

Draga Mos Craciun,

A trecut ceva timp de la ultima mea scrisoare...Anul asta e primul an cand baiatul meu Nicholas nu mai crede in tine, dar uite ca eu cred, asha ca itzi scriu cu incredere si speranta!

(deschid aici o mica paranteza sa te asigur ca va veni vremea, sunt sigur, cand Nicholas iti va da credit din nou. Ne nastem cu instincte sanatoase, apoi cei mai mari decat noi dar nu si mai intelepti decat noi ne invata ca – chipurile- tu nu ai exista. Dupa care, dupa un periplu prin viata care poate tine mai mult sau mai putin, in functie de capacitatea personala de recuperare a fiecaruia, intelegem ca, logic, numai tu poti face anumite lucruri..)

E prima data pentru mine cand pot sa iti spun in sfarsit pe nume, in copilarie te stiam de Mos Gerila, intre timp am aflat ca nu erai exact pe gustul unora de unde si porecla. Zilele alea insa au trecut si iti doresc Moshule multa putere de munca si intelepciune sa nu te cobori la nivelul lor.

In ceea ce ma priveste, vreau o tara ca afara.

Vreau sa ii dai neamtzului putere sa nu se romanizeze. Vreau sa ajuti DNA/ul sa umple puscariile in continuare si sa ne scape nu numai de hoti dar si de hotie

Vreau sa le ridici romanilor valul feciorelnic de pe fata. Vreau sa ii lasi sa vada, nu numai sa se uite. Sa asculte, nu doar sa auda.

Vreau sa ne scapi de comunisti, neo comunisti, socialisti sau orice alta pacaleala de felul asta, macar pana ne/om maturiza, putin.

....

Si te mai rog moshule sa ma mai lasi sa trag, pe zapada, o sanie dupa mine, pe niste strazi din Galati, stiu eu care, tu numai sa faci ce poti tu ca sa se intample si asta, odata...

Hamilton, ON

Decembrie 2014

PS



Bineinteles, as vrea Steaua si Barcelona campioane.

Poveste

Motto: “Ai spus ca imi spui o poveste...”



Am sa-ti spun azi o poveste

Incepand cu-a fost odata…

Cu printi multi, si cu printese

Si cu paji cu fruntea lata.



Cu castele si cu ceruri

Portocalii ca dovleacul,

Cu pantofi cu toc si buze

Rosu-aprinse precum macul



Cu iubiri si cu stapane,

Inimi prinse in culesuri

De cuvinte..cu saruturi

Imbibate de-ntelesuri.



…



Ti-am inchis incet lumina,

Scoarta peste scorta vine..

Oare unde e povestea?

E in carte? E cu mine...



Si adormi...zambind intr-una..

Buzele-ti par a imi spune:

Mi-a placut povestea noastra,

Colt portocaliu de lume.





Hamilton, Noiembrie, 2011 (editata Decembrie 2014)

Dascalul

Am crescut diferit intr/o societate romaneasca care se indrepta incolonata catre pieire. Am crescut diferit datorita in primul rand parintilor mei si apoi datorita celor din jurul meu, crescuti si ei diferit, la randul lor, de catre alti parinti, uniti in vocatie.

Am crescut, unii dintre noi, ca niste perle intr/o scoica, pierduti intr/un ocean de sperante dar iata, ajunsi finalmente la gatul cuiva care se lauda acum cu noi.
....
Un (alt) element esential in formarea asta a fost invatatura. Cat de norocos trebuie sa fii ca sa ai, alaturi de niste parinti deosebiti, si un invatator pe masura!?

Intreaga mea proiectie pe cerul lumii a fost creionata de dascalii mei. Am gasit zilele trecute in cutiile cu amintiri un carnetel de observatii, din clasa intai. Desi setea personala de cunoastere (sic!) era evidenta, am sa o trec azi pe locul doi si am sa vorbesc putin despre invatatoarea mea...

Carnetul meu de observatii merita -cred eu - publicat, exact asha cum e, pentru ca reprezinta o opera de arta ingenua. Este incredibil cata rabdare, pasiune si dedicatie pentru lucrurile bune poate avea un invatator cu har. In mana oricarui alt om – si erau atatia in Romania vremurilor de altadata- probabil ca as fi ajuns nimeni, in mana ei am ajuns cine sunt acum.

Astfel slefuit, am reusit sa atrag atentia dirigintilor mei, profesorilor mei de liceu si facultate care au continuat, firesc si inertial, un proces deja normal, intr/o lume anormala.

Am pastrat dintotdeauna o simpatie pentru dascali. Nu intamplator –cred – intre prietenii mei de acum si dintotdeauna se regasesc o invatatoare foarte apreciata si o profesoara cu rezultate excelente. Perle crescute in aceeasi scoica, undeva in Galati, Romania.
....
De asta ma uit cu simpatie si curaj si la noul nostru presedinte. Pentru ca dincolo de toate este dascal.

Si daca are in el doar a zecea parte din aluatul invatatoarei sau dirigintei mele, atunci, pentru mine unul, exista o speranta.

Lucian Vasiliu 6 Decembrie, 2014

6 Decembrie

Sub ghirlande albe-rosii

-Martisoare-anticipate-

Stam cu gandurile noastre,

-Si sperante-nfiripate-


Agatati de-un colt de luna.


Noaptea, sfetnic de nadejde...

Cand si cand ne mai trezeste

Cate-un geamat. Impreuna


Construim pe indelete.

Cautam lumini prin umbre.

Ne iubim. Fugim din calea

Zicerilor voastre sumbre!


Si-mpreuna, tesem bine

Radacini si seri aprinse...

Si duminici, si-ntelesuri...

Stam cu bratele intinse!


Sub ghirlande albe-rosii

Sa iubesc imi invat fiinta...

Si-mi aduc aminte vara.

......................

Tu iti amintesti dorinta?



Stoney Creek, December 2014, waiting for St Nicholas Day

Pranz

Pocale de lut albastru

-Strans din ploaia ce-o sa vie-

Imi framanta sentimente

La tine-n bucatarie.


Stau si-adulmec asteptarea

Laptelui din inceputuri...

Tu imi dai ca sa ma satur.

Eu, iti pun cercei saruturi!


Si, plecand dintr-o privire,

Vreau sa-nlatur vorba lunga.

Si din vinul smuls din struguri

Vreau sa iau. Si sa-mi ajunga


Sa respir incet, pe tine,

Sa-ti aspir pe saturate

Maini si sani, genunchi, picioare

Si sa ma opresc pe spate...


Si sa-mi spui ca a fost bine...

Si ca vrei sa vezi cum ploaia

Dupa ce am scris atata

In loc sa-mi albeasca foaia,

Imi aminteste de tine!



Stoney Creek, August 2011 (editat Noiembrie 2014)