“Where are you from?” sunt intrebat, cu curiozitate si, practic, toate perechile de ochi din jur se uita la mine, in asteptare.

“I’m from Toronto!” raspund automat, fara sa ma gandesc prea mult si cu ochii in farfurie, unde asteapta cuminte mancarea.

“I see..What’s with the accent!?”, insista curios interlocutorul meu.

“oh..that..I am Romanian “ raspund in sfarsit, dupa care infulec prima inghititura. “I’m also a landed immigrant here in Canada!” recit ca pe o poezie, grabit sa-mi justific legalitatea.



Suntem la nivelul trei, in restaurant, curat ca lacrima, cu trei siruri de mese paralele de parca ar fi fost trase cu sfoara. Sala e inconjurata de hublouri generoase pe toate laturile iar afara se vad valurile oceanului, frumoase si involburate precum coamele Carpatilor la sfarsit de iarna. Nu se aude nimic dar li se ghiceste mugetul. Undeva pe latura din dreapta mea se vede si un “rescue vessel”. Tot timpul e acolo, zi si noapte, “just in case”, si dupa cum danseaza pe valuri imi dau seama cat de furios e totusi oceanul.



Suntem pe platforma de extractie petroliera Hibernia, teritoriu Canadian, aflata in mijlocul Atlanticului de Nord, la aproximativ 315 km est-sud est de St John’s, Newfoundland, Canada. Am ajuns aici dupa aproape trei ore de zbor cu elicopterul.

“hm.. I see”.. vine raspunsul, dar se vede ca omul e inca nelamurit. Inteleg ca nu prea stie ce e aia “landing immigrant” dar ca totusi stie de Romania. “Ilie Nastase”, imi spune iar eu sunt amuzat pentru ca e primul care nu face referire la Nadia. Discutia se anima si in scurt timp se creeaza un grup in jurul nostru. Mancam impreuna si vorbim de Vlad the Impeller, Ceausescu si de Romanian revolution. Le povestesc despre cum eram eu in armata la revolutie si cateva alte intamplari din astea. Intr-un sfarsit ne dau bucatarii afara. Continuam discutia la Arcades (sala de jocuri) unde jucam billiard si privim stirile de la televizor. Merg la culcare cu un pachet de prieteni noi, facut in ultimele ore.



“Morning bud! Had a good sleep? Let’s go out see the whales!” “I saw them yesterday, very nice!” raspund, nu prea motivat sa ies pe deck unde e frig si sincer cam sus pentru mine. Aveam o oarecare frica de inaltime la vremea aceea.

“Yeah but today is better!” mi se raspunde si inteleg ca nu prea am optiuni. Il urmez sus pe scari pana la ultimul etaj, trecem pe langa cabinetul medical si apoi pe langa sala radio si in sfarsit iesim afara pe deck. Ghidul meu pare foarte motivat sa imi arate balenele.



Pe deck e un grup intreg. Nu se uita la balene, care sunt jos in apa,se joaca prin jur de vreo cateva zile si nu vor sa plece, au si cativa pui printre ele, deliciul ochilor. Nu se uita deci la balene. Se uita toti la mine.



Si atunci il vad. Cocotat sus de tot, mai sus cu un brat fata de toate antenele radio si cele de satelit. Chiar langa steagul Canadian. La 224 de metri inaltime fata de nivelul marii. Inmarmurit imi privesc steagul, dominand Atlanticul. Nu are gaura, dar e mai nou si mai curat decat cel Canadian. E mai frumos, mi se pare mie.

“Not easy to find a Romanian flag!” aud “It came with the morning chopper” “You are the first Romanian on Hibernia, we want to mark the moment!”





De ce mi-am amintit acum de intamplarea asta? Ce e de fapt Romania pentru mine? Cine sunt eu si mai ales cine ma reprezinta?

Aveam deunazi angoase ca m-ar reprezenta dragnea. Ma gandeam cu groaza ca sunt, statistic vorbind si in proportie de 45%, un produs tembelo-comunisto-socialist, un infractor care jumate ar fura (din care o patrime s-ar cam cai) iar cealalta jumatate, confortabil. s-ar abtine deci una peste alta ar fura, ce mai. Ar minti, ar ipocrizi, ar justifica, ar descurca, ar anteniza. Ar fraterniza pentru furt impreuna cu alti hoti, ar omori oamenii in spitale si copii in scoli. Ar goli satele si ar pustii tara. Ar creste pui de hoti, beizadele sau victime, toti cu o dorinta egala de a fura, care la randul lor ar creste si ei puii lor de hoti si tot asa pana ar lasa o amprenta in istorie.

Pai, eu nu sunt asa. Ce pula mea sa fac!? Eu nu am ridicat steagul pe Hibernia pentru dragnea. Eu am invatat limba romana din carti nu de la televizor. Eu pur si simplu refuz sa impart ceva, orice, cu astia.

Eu cand aud de nastase imi vine sa imi fut singur una in cap pentru ca inteleg limba romana.

Prin 1990 vara ma certam cu taica’miu pentru Iliescu. Adica, el il critica, eu ii luam apararea. Cat de idiot puteam sa fiu!? Iarta-ma, tata.



Lucian Vasiliu



Burlington, 14 Decembrie 2016

Balega

Am vazut prima balega cand eram copil. Aveam vreo zece ani si eram la tara, la matusa-mea. La Domasnea.

Era seara si apusul incepea sa piste ochii precum frigul pielea. Vacarul tocmai ce aducea cireada inapoi in sat, de la pascut. Eram fascinat de vaci, cum stiau ele singure drumul inapoi, intrau in sat in grup iar apoi incet incet – conduse parca de un silentios gps “built-in” - se desprindea cate una si mergea in ale ei, exact catre poarta stapanilor, ba unele mai impingeau singure si poarta cu coarnele, daca nu era nimeni acasa. Vacile erau nu numai mari si puternice, erau si destepte, gandeam eu, copil fiind. Si erau si frumoase, aveau un nas catifelat si moale si o privire blanda, asortata cu gestica si cu o oarecare serenitate, pe care o cautam incostient inca de pe vremea aceea. Si pe care –serenitatea adica- inca o mai caut si acum, de data asta insa mult mai constient decat poate as vrea.

Ce mai, eram in extaz. Descoperisem de foarte curand vaca iar vaca era mai frumoasa si mai interesanta decat orice culegere de matematica, de obicei tinute sub perna pe vremea aia.

...

Si atunci a venit dezamagirea: vaca – pe care o adulam deja, eram in mijlocul unei sesiuni admirative adica – s-a cacat. Chiar acolo, in mijlocul drumului, a dat drumul la o balega mare, care a plescait fierbinte pe asfaltul prost al drumului de tara si aproape instantaneu a inceput sa ridice aburi in eter, in timp ce cateva muste se apucasera deja de treaba.

Am ramas trasnit. Cum, vaca!? Chiar asa, in mijlocul drumului!? Pai, vaca e desteapta. Vaca stie sa mearga singura acasa, sa deschida si poarta cu coarnele. Cum sa te caci asa, in mijlocul drumului?!

Ma uit inca o data la vaca. La fata ei adica. La ochi. Nu pot sa cred. Nu primesc nici un raspuns, ba din contra, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, vaca isi continua linistita drumul si activitatea, cu acelasi calm si serenitate de calugar tibetan. Deja ma intreb daca expesia asta, altadata vazuta ca si semn de inteligenta, nu este de fapt un rictus pictat de creator pe fata generoasa a vacii, asa din varful condeiului. Din amuzament.

...

Mi-a ramas in cap si pe retina experienta unei dezamagiri amare. Asa cum sunt de obicei cam toate dezamagirile copilariei. Viata iti ofera multe, si bune si rele, dar parca nici unele nu au intensitatea trairilor de la zece ani.

Ei, duminica seara am facut, involuntar, o calatorie in timp. Am trait - si exact la aceeasi intensitate - inca o dezamagire.

Am revazut, cu ochii mintii, cum s-a cacat vaca in drum. Am simtit, in nari, acelasi miros cald si dulce, mai tare decat orice alt odor din jur. Mai present decat orice alta impresie senzoriala ambientala.

Am vazut din nou, clar si conturat, balega.

Imi spunea cineva pe fb zilele trecute ca adevarul nu conteaza, ce ramane de fapt este perceptia, experienta. Ii dau dreptate in cea ce priveste diferenta dintre adevar si perceptive. Ce credeam eu ca ar fi vreo grozavie, cacatul asta adica, in mijlocul drumului, al vacii, este de fapt o normalitate.

Vaca se caca in fiecare zi, adica. Cateodata chiar si de mai multe ori pe zi.



Lucian Vasiliu

Burlington



December 13th 2016

Iubita mea, Irina, ii spunea mamei ei totul. Bai, da’ totul. Practic nu aveau secrete. Tin minte ca, atunci cand deabia ne cunosteam, unul din primele lucruri pe care le-am aflat despre Irina a fost maica-sa.

Initial ideea m-a surprins putin jenat, apoi insa am inteles relativ repede avantajele. Daca esti sincer - cum imi pusesem eu in cap sa fiu- nu pot fi decat avantaje dintr-o astfel de relatie, una in care mama si fiica –ambele foarte cerebrale- comunica efficient. O comunicare bazata –foarte important- nu pe obiceiuri (instinctuale sau nu) ci pe inteligenta. Irina vorbea cu maica-sa ca si cum ar fi vorbit cu propria ei constiinta. Iar eu am fost norocosul care avea sa descopere ca Irina avea o “constiinta” nu numai curata ci si inteleapta. Foarte tare, nu!?

...

Chiar nu stiu daca practica aceasta a venit o data cu experienta, sau poate se datoreaza faptului ca Irina este psiholog. Sau poate ca tocmai de aia este Irina psiholog, ma intelegi!?

...

Azi noapte mama Irinei a plecat.

Asta nu inseamna insa deloc ca Irina nu mai poate vorbi, ca si pana acum, cu mama ei. Stiu asta din propria mea experienta.

Lucian Vasiliu



Burlington/Iasi – 8 Noiembrie 2016.

De ce trebuie sa votezi. Si de ce cu USR



Bai, de data asta avem o sansa. Poate ca e “wishful thinking” – cum a fost intotdeauna, pana acum – dar poate ca nu. Uite cum gandesc:

Politicienii toti sunt niste hoti. Bine, ai sa spui ca hoti sunt toti politicienii, din toata lumea nu numai ai nostrii, si ai dreptate, dar macar altii isi fac treaba si numai dupa aia fura. Ai nostrii doar fura. Asta e un fapt, demostrat de vreo 26 de ani incoace.

Deci pana acum esti de acord – cu demonstratie!- ca ai nostrii, politicienii, sunt cei mai rai hoti de pe lumea asta. Mai departe, pe ai nostrii ii impartim in PSD si PNL. Mai exista si altii dar aia sunt pigmei, vorba lui Dragnea.

Mai departe am sa aplic o metoda draga profului de mate din liceu si anume “o luam prin eliminare”, ca sa il si citez. Prima data deci eliminam PSDul.

PSDul are o masa inertiala de aproximativ 40-42% din electorat, indeosebi in mediul rural sau care provin din mediul rural sau care provin din judete preponderent rurale, ca de exemplu Teleorman. Astia nu au nici o sansa sa voteze vreodata altfel, sunt tinuti la limita saraciei lucii prin metode care nu le ofera variante. Exemple de astfel de metode (bai, sunt pe bune, vorbesc serios, am vorbit cu oameni de acolo ultima data cand am fost in tara), deci exemple:

- inainte de alegeri le da primarul pantofi la toti din batatura, dar numai stangul, dupa alegeri daca iese primarul le da si dreptul. Hai ca te-am lasat mut aici

- inainte de alegeri ia primarul “caietul”, da mah ala de datorii de la magazinul general, daca iese domn’ primar plateste datoriile, “no questions asked” daca nu, nu. Sunt tarani care mizeaza pe anii electorali, ca sa maximizeze caietul

- intra taranul la vot cu buletinul gata completat, iese cu cel alb pe care il vinde (100-150 de euro)

-intra taranul cu telefonul celular si face poze cu votul, iese cu poza si din nou vinde votul.

Deci, e clar cu PSDul.

Mai departe ramane PNLul.

Ca sa scurtez aici am sa il citez pe Radu Banciu care spune ca PNListul este un PSDist un mic mai prost. Hai ca te-ai prins, gata si cu PNLul.

Si uite asa, prin eliminare (“remember”, restul pigmei), am ajuns la USR.

USRul e o promisiune, dar au nevoie de voturi.

“Best case scenario”, PNL si USR fac coalitie si il propun pe Ciolos prim ministru. Johanis il valideaza cu un ranjet latit pe fata.



De ce e important votul tau: ca sa intre in politica si direct la guvernare, USR (dealtfel niste naivi, sper doar ca nu mai mari ca mine) nu are alta optiune (din nou, politica) decat coalitie cu PNLul. Partea buna este ca USRul poate intelege din aceasta experienta, direct din fasa (iarasi l-am citat pe profu’ de mate) ca politica e o curva, lectia in sine este nepretuita, daca este si invatata.

Ok, revin, de ce e important votul tau: PNLul are de asemenea un electorat relativ stabil, putin variabil in jurul a 25-35 procente. USRul insa poate capta un procent serios – prin tine, prin mine – dintre cei care pana acum nu votau, in ultimii sa zicem 10-15 ani de cand ne-am prins de poanta.



Ei, tot la fel ar trebui sa ne prindem de poanta si acum. Din nou, fata de inghetatii din politica, USRul poate capta interes printre cei ce nu voteaza.

Era sa spun printre cei ce nu cuvanta, dar hai bai da-o-n pizda masii, chiar asa, animale sper ca totusi nu suntem!



Hai bai la vot!

Lucian Vasiliu

Burlington, ON



Noiembrie 2, 2016

Iubito pletele-ti desparte

Cu degete din crengile de-alun

Lasa-ti cazut capul pe spate

Si haide, vino-n brate sa te pun!



Vom aduna de pe buze zapada

Si ploile calde de ramas bun

Vom impleti la scoici din sfarcuri mute

Daca ma lasi in brate sa te pun!



Dureri si ceruri, si campii intinse

Si drumurile-ascunse de catun.

Povestea colbului calcaielor aprinse

Imi povestesti in brate cand te pun!



Vom chicoti razand in sus la luna!

Si am sa fiu, atent, cu tine bun.

Iar tu-ai sa fii cu mine buna,

Atuncea cand in brate am sa te pun!





Lucian Vasiliu

Burlington, ON



24 Septembrie 2016

Bai tu ai vazut vreodata Dunarea la Cazane!?

Trenul opreste scartaind zgomotos din toate incheieturile in gara Orsova- o gara mica dar cu un “nu stiu ce” aparte-, dupa ce a strabatut o parte din campia romana si mai toata Oltenia, venind de la Bucuresti, Craiova si apoi Drobeta Turnu-Severin.

Daca nu cobori la Orsova, trenul te duce in sus la Herculane si de acolo hat departe pana la Timisoara. Undeva pe drum, aproape de Herculane este Domasnea, satul copilariei mele tarzii, locul mirific unde am facut cunostiinta cu metafizica, cu cainele Novac si cu generalul Grecescu, dar asta este o alta poveste.

De data asta deci cobori la Orsova si de acolo e un drum cu barca-preferabil- sau cu masina de-a lungul Dunarii de vreo jumate’ de ora pana la Cazane.

Nu pot sa exprim in cuvinte ce simti. Nu stiu cum. La Cazane vezi Dunarea dezbracata, e la ea in budoar, o stii de la Galati -dar nu asa goala!-, cunostiinta veche dar si respectata in acelasi timp. Aici, la Cazane, iti cresc radacini din picioare si crengi din maini, crengile urca pana sus la cer, te intinzi si te alinti in fata soarelui si te intretii amical cu Dunarea:” Ce faci mai Dunare, ce e cu tine pe aici? Te stiam ocupata cu barjele si cu porturile tale, cu bac-ul si cu faleza, si cu santierul naval. Te stiam harnica si muncitoare, nu te stiam insa asa cocheta si frumoasa!” Dunarea tace misterioasa, dar apele ei vorbesc ca si ochii iubitei, iar povestile lor iti ridica muguri pe crengile si asa incarcate de Frunze. Te simti nemuritor la Cazane, un glont gri-verde-albastru care strabate viata de o suta de ori inainte si inapoi, si de fiecare data e mai frumos decat ultima data.

De-abia poti pleca de acolo. Iti strangi radacinile si pleci, taraind dupa tine crengile alea de maini care incet incet se rup iar cand ajungi inapoi la Orsova sunt doar reci dar transpirate. Iti iei rucsacul din gara si, cu ultimul personal, pleci spre Herculane si apoi Domasnea. Ai doua ore in fata sa impachetezi Dunarea frumos in cearceafuri noi, immaculate, si sa iti faci culcus pentru inca un an. Desi ai cosuri pe fata si vocea schimbatoare, desi ai mersul impiedicat si nehotarat al pubertatii, iti rad totusi invingator ochii si gura:



“M-am culcat cu Dunarea la Cazane, bai!”

Lucian Vasiliu

Septembrie 22, 2016

Oakville, ON

Lasul

(cu dedicatie, mai ales tie, colegului meu de la LVA)



“Badea, doi!” svssssss, zbura caietul prin aer.

“Badiu, doi!” svssssss... “Bazgu, trei!” svsssss

Profu’ de fizica mitralia, de sub mustata zbarlita si mare, notele la teza, in timp ce caietele pluteau mai intai, taioase ca niste farfurii zburatoare prin aerul dens al clasei, dupa care infloreau ca niste verze si isi dadeau instantaneu duhul pe podeaua de lemn, la picioarele noastre. Ne strecuram spasiti din banci sa ne recuperam fiecare caietul, dovada culpei noastre, rusinea asta ce o ridicam de la podea direct pe umerii nostrii.

Eram elev intr-a X-a B, la LVA. Mandria parintilor mei si vedeta unui bloc din Micro 19. Celebrul cuplu Ursu-Vasiliu – mate-fizica- ne slefuia viitorul, asa cum facusera cu multe generatii inaintea noastra si cum vor mai urma sa faca mult timp si dupa noi.

Episodul cu tezele nu era unul izolat. Se incadra intr-o campanie, facea parte dintr-o metodologie. Era epocal, adica.

“Hai tovarasa, ce te uiti la tabla aia ca proasta, scuza-ma ca-ti spun pe nume!”

Sau

“deci, ce faci acolo, mai asteptam mult?! Pai nu stiu cum sa rezolv problema! Pai daca esti prost, normal! Doi!”

Sau

“tovarasa, stii!? NU! Pai daca esti proasta!? Pe mine va rog sa nu ma faceti proasta, eu am fost si la olimpiada! Daaaaa, unde? La romana! Ei, ce v-am spus eu ca e proasta!”

Bai, tu iti dai seama!? Astia erau pedagogi, astia erau profesori si nu oarecare, ci din aia renumiti, ii vana un oras, le ridica osanale, le trimitea odraslele spre incredintare.

“Sunt diriginte la cea mai slaba clasa din liceu (nu era adevarat deloc, eram chiar printre cei mai buni!). Imi e rusine sa intru in cancelarie! O clasa de tampiti si idioate!” perora dirigintele in timp ce zvarlea caietele prin clasa ca o masina stricata de servit mingi la tenis.

Avea, cred, si spume la gura, nu stiu, nu pot sa spun sigur pentru ca il priveam doar din cand in cand si cu coada ochiului. Dupa cum i se inneca vocea, parea sa aiba.

“Dupa liceu, la scularie cu totii! Ce spun eu, nici treapta nu o luati, la cat de prosti sunteti!”

(marcheaza momentul asta, acum, e important, iti voi explica putin mai tarziu de ce)

Bai, nu am mai putut atunci. Si mi-am zis: “Fie ce o fi, ia ma-i da-l si pe asta in pizda masii, o aschimodie, imi vine pana la piept, ii fut doua in gura de il omor!” si apoi cu voce tare si ridicandu-ma in picioare: “Ia asculta, ma! Tie nu iti este rusine? Cum vorbesti asa cu mine? M-ai crescut tu?! Mi-ai dat tu de mancare!? Da’ cine crezi ca esti? Eu am venit aici sa invat nu sa iti indur tie dereglarile hormonale! Invata-ma fizica nu mitocanie, ca de asta gasesc si pe strada!”

Dirigu’ se uita la mine ca la masini straine, are o fata lunga si livida ca o maslina iar mustata, zbarlita de obicei, acum sta ca o carpa uda pe chiuveta. Cu o mana moarta, pescuieste catalogul de pe catedra si spasit si cu capul intre umeri paraseste clasa. Eu primesc aplauze si ovatii la scena deschisa.



Ei, iti amintesti momentul ala important, pe care te-am rugat sa nu il uiti, putin mai sus? Pana acolo, exact pana acolo, totul a fost adevarat. De acolo incoace insa si pana aici doar imaginatie. Vise erotice, cum ar spune un cunoscut. Cand vreau sa ma simt bine visez, asa ca mai sus.

Am trait si ne-am format intr-o societate in care agresivitatea era predata la scoala. Am fost uzati si abuzati de niste profesori care, de-altfel buni acolo pe meseria lor, se comportau ca niste animale, imbratisati practic si incurajati frenetic de catre parinti, de catre toata lumea, sa performeze in felul acesta.

Mi-au trebuit ani de zile in afara tarii sa realizez asta. Am trait ani de zile sub un fel de sindrom Stockholm, timp in care i-am laudat pe oamenii astia, ce-i drept cam de fiecare data cu un cui infipt in inima.

Mi-au trebuit sute de milioane de secunde sa inteleg ca nu datorita, ci si din cauza lor, sunt cine sunt.

Indraznesc sa spun ca, fara sa fi dat de ei, as fi fost chiar mai bun. Mult mai bun. Am oare dreptul sa visez!? La dracu’, da.

Lucian Vasiliu

Burlington, Septembrie 03, 2016

De ce, Cătăline?!



Tolontan e putin grasut, probabil un efect secundar. Pe lânga el Gâdea e "fit", Badea nici nu mai vorbesc. Probabil amândoi petrec la sala cam cat sta Cătălin aplecat peste anchete. Adica foarte mult.

Deși vădit obosit si cu cearcăne la ochi, Tolontan vorbește bine. Ii turuie gura ca o mitraliera, si raspunde întrebărilor fara sa mai aștepte semnul de întrebare, ca un elev eminent cu lecția bine Învățată.

Ăilalți doi sunt bulversați, cel putin Badea, blocat, are o privire bovina, capul înspre jos iar ochii sub sprâncene de zici ca Tolontan e vreo poarta noua. Într-un fel chiar este, la antene doar Dana Grecu mai turuie asa dar nu contra curentului cum face Tolontan. Asta e ceva nou. Cineva adica care sa le zguduie sediul lor cel proaspăt si nu oricum ci concis, organizat, articulat si argumentat.

Dar...

Cătălin folosește manusile, nu de box ci de cavaler. Încearcă sa dea si chiar da o nota de discuție amicala unui eveniment ce ar fi trebuit sa fie o execuție in direct.

De ce, Cătăline?!

Ăștia doi sunt mincinoși, asa cum ai spus de multe ori, iar postul lor face propaganda, asa cum stim cu toții.

Ăștia doi sunt responsabili pentru multe rele, si cu buna știința!

Ăștia doi nu sunt jurnaliști. Unul e pastor iar celălalt ar fi un foarte bun profesor de educație fizica si sport.





Cătăline, pentru medalia de aur ai nevoie si de ceea ce se cheamă "Killer instinct" Fetele de la scrima, daca procedau ca tine, nu treceau nici de calificări

Ai fi putut sa bati antena cu patruzeci si opt la zero si, astfel, sa dai adevărului o șansa.

Asa, a rămas ca ei, cred ca realizezi asta...

Lucian VASILIU

August 25, 2016



United airline flight #1728 de la Kahului la San Francisco

Fete si sabii



“How can she do that!?” Niki are ochii aia mari –mirati- si lipiti de ecranul minuscul al telefonului mobil unde vizionam amandoi, prin amabilitatea CBC, finala feminina la scrima de la Rio. “No comments”, doar imagini. Suntem in traffic, mergem la Kumon, eu conduc si am urechile palnie iar Niki e mesagerul: “32-25 Romania! 32-26! Yesssss, 33-26! They are like flying dragons, dad, wow, I really like their masks, look, they have Romanian flag printed all over their faces!” Mai sunt vreo opt secunde, Ana Maria Popescu se ghemuieste jos la podea precum o pisica, zici ca de frica adversarei care se repede cu tot ce are ea mai bun. Urmeaza o saritura de ghepard si de undeva, de sus, acolo unde asiatica nu pare sa poate ajunge ci doar privi, vine ultima atingere: 44-38! Romania castiga medalia de aur, dupa ce a eliminat in ordine Statele Unite, Rusia si in sfarsit China, adica singurele echipe de be boardurile de scor din ultimii douazeci de ani.

Avea sa fie singura medalie de aur de la Rio a Romaniei, care a terminat cu o zestre de doar 5 medalii pe locul 47. Inaintea Romaniei pe locul 46 este Indonesia. Imediat dupa pe 48 este Bahrein...



Minciuna, coruptia, furtul, prefacatoria, pacaleala in care traim cu totii fac performanta aproape imposibila. Romanii fie participa direct la distrugere incapabili de a supravietui cu altfel de metode fie indirect prin ignoranta, la moda acum pentru cei ce vor sa traiasca o viata frumoasa: nu ma intereseaza decat tot ce e frumos, optimist, restul nu e pentru mine, daca nu ma intereseaza inseamna ca nu exista. Un optimism bovin, bolnavicios, pana la urma tot o metoda de supravietuire. Nu imi e frica sa o spun. Sunt un optimist si deci pot recunoaste usor exagerarile.



La olimpiada de acum patru ani din 2012 Romania termina pe locul 27 cu 9 medalii.

In 2008 pe 17 cu 8, dar mai multe de aur

In 2004 pe 14 cu 19

In 2000 pe 11 cu 26

In 1988 Romania avea 24 de medalii dintre care 7 de aur si termina pe locul 8.

In 1984, la Los Angeles, Romania, cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur, termina competitia pe locul 2, dupa Statele Unite.

Aveam pe atunci 14 ani, eram la mare la Navodari cu cortul si priveam olimpiada la un televizor sport cuplat la bateria de la masina. Tocmai ce intrasem la liceu, era sa fie vara emanciparii mele.

...

Am vizitat recent Romania. Pot spune, metaforic, ca ne-au mai ramas doar fetele si sabiile.



Majoritatea ruginite insa, de atata tinut in teaca.

Lucian Vasiliu

Kihei, Maui, Hawaii, US

23 august 2016

Veselie



Au înnebunit atomii!

Stau in cur lătrând la lună.

Gem și țipă laolaltă,

Tot sărind din mînă-n mînă.



Te-nvelesc cu somn din pleoape

Dintr-o lacrimă amară,

Presărată, printre vise,

Ca din lumînare ceară..



Și-ți aștern încet zăpada

Veseliei noastre mute

Ca-ntr-un film scurs din ecrane

În bocanci cu boturi rupte.



Și-n adâncuri de simțire,

Tulbure precum o pană,

Te privesc cu-a mele unghii.

Te absorb. Te pun pe rană



Și-mi inec in jar privirea!

Și ma simt ca epigonii

Și încerc doar sa îți spun



C-au înnebunit atomii!

Lucian Vasiliu

July 13th 2016

Burlington, ON

Mie imi e mila de Begu. Si daca iti explic de ce, cred ca iti va fi si tie. Fii atent:



Ca orice alt sport cu popularitate, tenisul e guvernat de bani. Daca iti inchipui orice altceva esti naiv sau nostalgic. Trecute vremurile cand ne uitam la fotbal pentru un dribbling sau la tenis ca la o magie. Tonele de valuta forte sunt fundatia, scheletul, inima si creierul oricarei actiuni sportive de notorietate. Important esti tu, platitorul, nu pentru ca ai reprezenta, singur, cine stie ce, ci pentru ca, impreuna cu altii ca si tine, incepi chiar sa insemni ceva.

Fara alte lamentari inutile, banii sunt deci generati de audienta. Audienta astfel, in tenis, a inceput sa dicteze cadenta. Turneele au inflorit precum ciupercile dupa ploaie, iar cand jucatorii, harsiti de oboseala raliurilor, au inceput sa selecteze participari (in baza carui principiu, crezi!? Ghici, para malaiata in gura lu’ natafleata) s-au schimbat regulile: penalitati pentru neparticipari. Ca doar spectatorul platitor vrea sa o vada pe Simona, pe Vika, pe Angi. “We are all politically correct”.

Numai ca nimeni nu le obliga pe fete – (constiinta!? Esti nebun, care constiinta!?) sa joace balet in loc de tenis. Sau teatru. Cum!? Simplu: o “accidentare” in setul trei al ultimului meci este o justificare serioasa pentru un meci mai slab in turul unu. Din nou, iti reamintesc, neprezentarea e penalizata, baletul nu.

A devenit astfel popular un nou atribut si anume “gradul de implicare”. Fara discriminare ci pur si simplu, el este intalnit mai ales la fete, baietii inca pot duce ritmul, testosteronii sunt mai potenti decat pohta noastra de tenis, deocamdata. Nimeni nu il pomeneste dar toti care gandesc se intreaba:”Oare cat se implica Simona? Suta la suta? Cincizeci? Douazeci?”

De-a dreptul enervant este cand vine cate unul precum CTP care ne zice, ghidus, ca aia care o injura pe Simona cand pierde sunt cu doi pasi in spate. Stie ea, Simona, ce face, iar CTP ne face noua cu ochiu': te-ai prins fraiere!?

Daca mai adaugam asa, ca un fleac, si zeama asta cu pariurile atunci poti sa iti faci o impresie mai realista, la ce ne uitam noi de fapt.

Cand eram mic vroiam sa joc fotbal. Nejustificat, dealtfel, pentru ca nu eram bun deloc. Aveam vreo doi in clasa care jucau foarte bine si care cateodata jucau cu mainile la spate. Le dadeam astfel goluri, cateodata chiar si castigam dar, in loc sa ma bucur, imi vedea sa le trag una in cap.

Spune si tu acum: tie nu iti e mila de Begu?!

Lucian Vasiliu



Burlington, Vineri, 13 mai, 2016

Sunt ateu

De fapt, sunt un agnostic.

Adică, cum imi zicea un prieten, sunt un ateu fricos, păstrez portițe de scăpare. What if...

"Politically correct ", "curious skeptical", cel mai pesimist dintre optimiști sau cel mai optimist dintre pesimiști, spune-mi cum vrei, important este ca nu sunt ca tine, tu care ești precum cei mulți.

Cum as putea oare fi!?

Nu sunt convins de nimic. Nimic nu are sens. Nici demonstrația matematica care pleacă de la axiome si sfârșește cu experiențe repetitibile prin urmare adevărate dar nici bărbosul carismatic care a împărțit râul in doua si a făcut din apa vin. Cum a spus odată Bertrand Russel despre Dumnezeu , eu as spune despre tot:" not enough evidence!"

Credinciosii din jurul meu au bineînțeles dreptul la opinia lor, diferită. Te banuiesc insa asa cum va bănuiesc pe toți - curious skeptical, remember!? - de ipocrizie, o atitudine perfecționata de intelectuali, adica de cei ce, a priori, gândesc.

Cum altfel sa ciocnești oua de paști!? Si de ce roșii!? Unde este harul, in gălbenuș sau in albus? Da' dacă nu ciocnesc, ma bate Dumnezeu!? Si de ce sa iei lumina!? Ce sa faci cu ea? Mai departe, cum sa crezi, sincer, ca te spală cineva de păcate!? Cum sa crezi ca exista unul cu atribuțiile astea in "job description!?" Pe bune!? Adica, nici măcar o bănuiala, mică mică, ca povestea e o făcătură!?

Nu cred in Dumnezeu, sponsorizez necondiționat însă idea de a fi mai bun fără, neaparat, zornaiala tinichelelor habotnice după tine. Nu cred in spălarea păcatelor, susțin însă optimistic corectura - voita sau impusă - ca fiind -fundamentalistic -atomul evoluției

La scara macro, evoluția este împinsă - invariabil- din exterior si are particularitățile turmei, adica generale.

La scara micro, evoluția se poate -sau nu- întâmpla doar din interior si are deci caracteristici prin definiție individuale. Cantonat in religie si anesteziat de munca făcută de altul ( a spăla păcatele nu e ușor, sa știi), cum oare chiar poți evolua!?

As vrea sa-mi învăț copilul ca la sfârșitul unei fraze nu exista numai punctul. Exista si semnul exclamării, existe puncte puncte, exista chiar si semnul întrebării si nu e nici o rușine sa le folosești, atunci când consideri necesar, indifferent daca ai ales sa crezi intr-o religie sau in stiinta.

... ...

Sa ciocnească oua de paste!? Nah, asta nu țin neaparat sa il învăț...

Sau, poate, sa nu fie asa!?



Lucian Vasiliu



1 May 2016, Burlington

Conifere desantate din a sufletului pata

Incarcate de emotii, coapte stau gata sa cada!

De pe jos, de pe pamanturi lungi si negre ca de smoala,

Pana sus pe ceruri albe, croite din panza goala



A maieurilor tale, sutiene de placere!

Ce-mi incarca-ncet retina cu un gust placut de miere

si-mi aduce-n maini pacatul nervilor intinsi pe vine

si-n picioare tremuratul nerabdarilor cu tine...



Soarele, stapan, ascunde printre crengi crampei de viata

Si imi gadila copacii ce zambesc pe sub mustata!

Si-mi impart pervers placerea des adusa din adancuri:

Strecurata printre rime, indesata printre randuri...



Lumea toata se porneste, sforaind, sa/drepte lucruri

Si sa faca, si sa dreaga, si sa ne invete trucuri

Si sa/mpinga’isterizata, care mari gemand dorinte:

... ...

O gramada de nimicuri pentru un nimic de fiinte!

Lucian Vasiliu

Oakville, April 29th 2016

9 martie

Ieri a fost inundat facebook’u’ de iubire. Cromozomii X au sarbatorit si au fost sarbatoriti de cromozomii Y, intr-un fel aproape desantat, in comparatie cu restul anului. Romanul vajnic, incepand cu talpa tarii si pana sus la politicienii de prim rang, a lasat bata si injuratura deoparte si a pus mana pe flori, raliindu/se acestui obicei international de a pune tunurile iubirii pe sexul slab, in ziua de opt martie.

Cand vine vorba de sabloane si superficialitati, romanii sunt primii. De ce mama dracului e asa important sa spui si sa faci banalitati, cateodata (de cele mai multe ori) complet scoase din tiparul cotidian, practic fara nici o valoare atata timp cat sunt facute la gramada!? De ce femeia - de altfel si din multe privinte mult mai inteligenta si mai practica decat barbatul – se incanta la linguseli din astea ieftine? Sa fie asta o slabiciune intr-atat de mare, incat compromisul sa fie inevitabil iar minciunile frumos impachetate sa fie scoase si primite la oferta?

...

Fetelor, sincer cred ca nu va lasati pacalite numai cu atat! Noi ceilalti -aia care iubim tot anul- ajungem astfel sa trecem neobservati. Nemaivazuti, printre buchetele si cadourile celor care au de spalat pacatele anului, de opt martie!

Lucian Vasiliu

Burlington, 9 Martie 2016.

PS Nu pot sa nu remarc unul din cele mai frumoase cadouri de opt martie facute femeilor din circuitul WTA de Maria Sharapova. Mi-a dat si mie apa la moara (vezi blogul meu din 23 August 2014 ) sa pot spune: “Why am I not surprised!? “

1st Sun

Sunetul alearga sprintar pe clape precum iedul tanar pe prima zapada. E multa bucurie, curiozitate, e si mult suflet. Sunt multe in muzica lui Teo Milea. Impreuna cu Niki ascult cum isi deapana povestile Teo sub cupola unei biserici din Toronto, inchiriata pe post de sala de spectacole.

Sala e plina si simt cum rezoneaza cu pianul. Sunt multi romani dar si canadieni, practic adusi de prietenii lor romani -“scouteri” peste noapte- care isi promoveaza valorile.

Teo stie nu numai sa cante dar sa si vorbeasca. Are un fel de umor negru – cel mai bun dintre toate, dupa mine- comunicat noua intr-o forma imaculata. Teo face constant implicatii directe si indirecte catre clapele pianului, zici ca e viata noastra de zi cu zi, cu amestecatura ei de clipe albe si clipe negre, de bucurii si necazuri. Se vede ca se simte bine cu muzica si stie ca pianul mare si negru din spate il apara de toate necazurile. Cu asa prieten mai ca m-as hazarda si eu, doar de i-as vorbi limba!

Cateodata clapele tac, altadata gem. Cateodata sunt super relaxate zici ca luam masa de dimineata impreuna iar altadata se pravalesc din toate partile precum o avalansa gata sa inghita micuta biserica din Toronto. Teo da drumul la muzica turbo (“How can he do that?!” ma intreaba Niki si asta inseamna ca Niki este super entuziasmat, foloseste expresia asta doar cand gaseste cate un copil mai bun decat el la Minecraft – super rar- sau, de exemplu, cand priveste “over and over again” scena in care Mozart ii “upgradeaza” cantecul lui Salieri)

Am ramas super incantat de ce am vazut si ascultat duminica seara in Toronto. Noi romanii astia dezradacinati cautam disperat – unii constient altii fara sa ne dam poate seama- simboluri, lucruri, fiinte care sa ne arate ca nu e chiar asa de rau sa fii roman. Fie ca e vorba de sport, olimpiade de mate sau orice alta forma de exprimare, cautam romani de/ai nostri care fac ceva bine, sponzorizand astfel singurul perpetuum mobile dovedit ca exista din lume: speranta.

In incheiere, cuvintele pe care le-ar scrie Niki, daca ar avea vreodata curaj sa si scrie: Multumesc, mama lui Teo Milea!



Lucian Vasiliu

PS Pentru cei care ati ajuns pana aici, neaparat dati click pe link mai jos si ascultati 1st sun - este o melodie super.

1st Sun - Teo Milea

Toronto, martie sase, 2016

Uite, Hadriane, asta e un pamflet



Suparat pe toti si toate -si cam incapacitat-

Prostul asta de Nastase s-a pus deci pe repetat:

Are cica vorbe/ai spune unuia de la TV.

Periodic, tot repeta. Cica “ba jigodie!”



Comunistu’ e, saracu’, rosu si cu spume’n gura:

Fiecare rand il scuipa, injurand ca umplutura!

Venele/i pleznesc la tample, scula i se incordeaza,

Spune vrute si nevrute si se cam isterizeaza,



Intr-un hal de golanie cum mai vezi doar pe trotuar,

Pe la Rahova la poduri sau poate in Ferentari!

Sau la Cornu, la sosea, inainte de Ploiesti..

Idei? Adevaruri? Pula. Un gunoi din Tartasesti!



Daca dai, incet, deoparte tot ce e injuratura

Din pamflet ramane/o urma, un sfarsit de/nghititura.

Marele papagal rosu, infoiat si tare/n gusa

E de fapt nimic. Un caca in spate la o matusa.



O bomboana, o franzela, alba precum o printesa

Care are pe sub fuste oua doar de/o maioneza.

Emanat de cantitatea creierelor noastre proaste,

Scurt in gat si cu o gusa cum se vede doar la broaste!



Prostul asta de Nastase se intreaba ce/a furat,

In timp ce-si traieste viata ca un rege/ntr/un palat!

Nesimtitul are/n casa peste tot si pe pereti

Aur si comori ascunse. Iar in cap are sticleti!



Bai franzela, uite/aicea de la mine/un rezumat,

Poate/ai sa/ntelegi odata ce anume ai furat:

Ti-ai batut joc de o tara, boule cu cap de broasca,

Ai instaurat hotia stapana la ea acasa!

Ai perfectionat minciuna, aparatul de partid

A ajuns sa controleze totul intr/un mod stupid!

Ai creat cu cei din jururi biserici piramidale

Si te-ai catarat pe ele si /ai scapat pe toti fecale!

Ne-ai furat ce/aveam in suflet, te-ai cacat pe idealuri,

Pe rai i/ai luat in spate, pe buni i/ai pus dupa dealuri...

Ai crescut la san maimute, serpi si boi si alte vite,

Ne/ai lasat ca mostenire poante vechi reinnoite!



Bai, faci parte dintr/o rasa ce dispare/ncet incet:

Deja iti rad toti in fata cand te vad cum scrii pe net.

Un sinucigas in viata, asta ai ajuns sa fii,

Hai mai trage inc/o data. Dar te rog: nu te grabi!

Lasa dracului pistolu’ vezi ca nu este de tine,

Iar boul de Bradisteanu/a doua oara nu mai vine!

Ia mai bine o custura, taie/ti ouale si cucu’



Si apoi, cu demnitate. sezi in cur si fa/ti seppuku.

Lucian Vasiliu

Burlington, Martie 2, 2016

Autobahn

sau “Ende aller Streckenverbote”

sau “limits no longer apply”

sau “sfarsitul tuturor interdictiilor”



Linii. In afara de punctul orizontului din fata –tel si destinatie- totul e schimbat in linii. Linia intrerupta dintre benzi este si ea acum o linie continua, copacii zariti cu coada ochiului sau transformat intr-un gard verde iar melodia din boxe parca e si ea cu cativa milimetrii in spate, desi teoretic calatoreste cu aerul, captiv, in realitate ezita, parca ar vrea sa ramana undeva unde sa se simta bine.

Sunt pe autostrada, merg dinspre Karlsruhe spre Frankfurt si conduc cu 210 km/ora.

Autobahnul este un filtru natural care, pentru ca are doar trei benzi, imparte masinile in trei categorii distincte.

Din prima categorie fac parte camioanele, van/urile si altele similare. Astia sunt bucurosi ca exista, simpli si nesofisticati, mandrii in calitatea lor de martori si preocupati in general cu lucruri marunte: munca, familia, responsabilitatile.

Din a doua categorie fac parte masinile, in adevaratul sens al cuvantului. Alea regulate, cu inteles de calibrare. Astia merg pe banda a doua si se fac ca nu inteleg ce se intampla in partea stanga a ecranului. Sunt tot familisti, elemente de baza ale societatii insa putin destabilizati, cu ambitii si proiecte, doritori pe ascuns de mai mult dar la suprafata neputinciosi. Socialistii, adica. Elita astora sunt aia care pun maxim 100 km/ora in Canada, de exemplu.

Si exista si banda a treia. Selectia naturala pe Autobahn l-ar face mandru si pe Darwin care, contemporan sa fi fost, si-ar fi facut studiile intr-un gas stop undeva intre Heidelberg si Frankfurt si nu in Galapagos.

Bolizii astia sunt bestiali. Masina toata e facuta pentru viteza si nu minte. Daca scrie 260 pe bord inseamna ca atata poate. Porsche, Mercedes, BMW. Cam asta vezi acolo. Honda nu poate banda trei, de exemplu. Si pot da multe alte exemple. Intr-un fel imi e ciuda ca masinile astea ajung in Canada. “Right car, wrong country” cum zicea un prieten. Sunt precum caii pur sange de cursa pusi la caruta unui boier, care vrea sa se laude si cel mai probabil nici nu le merita.

Sunt lipit de volan si una cu masina. Pompez cu pedala gaz si adrenalina si oricat as apasa mai este loc, si pentru una si pentru cealalta. Ma simt Hercule si as vrea in fata un politician sau un doctor sa vorbim putin, fiecare cu armele din dotare. (Doctorul - dupa politician- este al doilea cel mai mare ticalos “made in Romania” Am eu o boala pe astia, dobandita pe cale “nurture” si nu “nature”).

Recordul meu e 210, desi masina duce 260. Pe banda trei iti trebuie oua, iar mie intotdeauna mi-a placut sa cochetez putin cu eleganta.

Care e totusi diferenta esentiala intre 120 sa zicem si 210, “cruising at 180”? La 120 prima data opresti sa faci pipi, la 180 prima data opresti sa pui benzina. Si ai doar o impresie vaga ca te-ai imbolnavit de prostata.

Lucian Vasiliu,

Frankfurt am Main

Februarie 24, 2016.

Flame, o fundaţie care se ocupă de antreprenoriat şi migraţie, a publicat urmatoarele date statistice:

(preluat din http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Romanii+din+diaspora+trimit+in+tara+7+miliarde+de+euro+pe+an)



(Calculele sunt făcute pe baza estimărilor primite de la consulate şi ambasade)

- aproximativ 5 milioane de romani lucreaza in strainatate

- ei trimit in tara circa 7 miliarde de euro in fiecare an

- ei salveaza in conturi bancare inca aproximativ 28 miliarde euro

- in total, romanii din strainatate au un potential total de 35 miliarde euro annual.

- bineinteles, toate numerele de mai sus sunt estimative

Produsul intern brut al Romaniei, de exemplu pentru anul 2014 (estimate) este de aproximativ 147 miliarde euro.

http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/pib/pib_anual/pib_2014r_semidef.pdf

Practic, romanii din strainatate pot contribui (si partial déjà contribuie) cu inca 24% la PIBul Romaniei.



Acum sunt in delegatie in Karlsruhe, la o conferinta, si stau la hotelul Novotel din centru. Am descoperit ca practic intreaga oferta de servicii hoteliere este acoperita de romani: femeia de serviciu este romanca, cea care alimenteaza barul este romanca, chelnerul era si el roman. Sunt 47 de romani care lucreaza in hotelul asta, prestand diverse servicii!! Se recomanda unul pe altul, fac treaba foarte buna si sunt disponibili oricand hotelul are nevoie de ei si pentru orice. Cei care nu vorbesc inca germana lucreaza mai intai in spate la bucatarie sau la spalat rufe urmand ca mai tarziu, odata limba vorbita decent sa treaca la diverse alte activitati unde interactioneaza cu clientul.

Si acum partea cea mai frumoasa:nici unul nu se uita la antene! Chelnerul mi-a spus ca nu se uita la TV ca nu are timp de atata munca (hm, frumos raspuns, viza amatorilor J) fata cu barul mi-a spus ca antenele sunt pentru mosi si babe nu pentru cei care gandesc cu mintea lor (ha, buna asta) iar femeia de serviciu mi-a spus ca urmareste B1 TV (sincer, era foarte sfioasa, atipic romanesc, si cred ca a spus asa pentru ca eu ma uitam la B1 TV in momentul acela si cred ca a vrut sa ma faca doar sa ma simt bine (a reusit))

Statistic vorbind si extrapoland, deci, ori muncesti si faci bani ori te uiti la antene.

Vorbesc aici despre un “ori exclusiv”

Lucian Vasiliu,



Karlsruhe, 21 februarie, 2016

Dobrý den pane Švejk

(sau de ce saxonii sunt mai tari decat habsburgii)



53 de melodii, plus reclamele. 26 de benzinarii. 19.5 litrii de motorina. Exact 150 de kilometri. Si aproximativ 1 ora si 59 de minute, despart Dresden de Praga, pe care am vizitat/o ieri, chiulind de la munca. M/am simtit ca in liceu, cand preferam faleza orelor de limba romana spre resemnarea doamnei profesoare si contribuind la emanciparea mea de mai tarziu: uite ca puteam sa fac si rele, la naiba!

Impartita in doua de Vltava, capitala Bohemiei si a Cehiei totodata va fi intotdeauna o atractie turistica. Stilul architectural inconfundabil –un mix de gotic, baroc si renastere, dupa cum au trecut timpurile peste oras- ospitalitatea localnicilor si mai ales mancarea super buna si relativ ieftina precum si cea mai buna bere din lume vor aduce intotdeauna turisti aici in Praga.

Dar…

Nu pot sa nu remarc diferentele cu vestul, considerand Praga totusi in estul Europei. Am sa enumar mai jos cateva fapte, atat de uscat si nepartinitor pe cat pot, concluziile le tragi tu singur:

- Dresda este curata precum lacrima. In cartierele residentiale, la fel ca in Praga, se vede monotonia blocului communist de cartier, dar macar este curatenie iar cladirile desi urate arata sanatos. In Praga acelasi bloc de cartier zici ca sta sa cada, se vede foarte putina preocupare la cum arata blocul, de aici si impresia generala cam jalnica.

- Anticipand mersul pe jos, m-am imbracat si incaltat confortabil cu blugi si adidasi. Mare gresesala, mi-ar fi trebuit mai degraba ghete impermeabile ca sa nu sar baltile si sa fiu cu ochii pe cladiri si nu cautand carari invisibile prin namolul de pe strazi, mai ales in zona adiacenta Vltavei si podului Charles in centru.

- autostrada. Hm…pe teritoriul Germaniei, “unlimited speed”, o delicatesa cu care intr-adevar nicaieri altundeva decat in Germania nu te poti delecta. Odata in Cehia, 120 maxim. (mi-a placut trecerea din Cehia in Germania, de la 120 la 130 imediat dupa granite pentru aproximativ 300 metri dupa care “unlimited” – nu poti trece chiar direct de la zero la tot J, iti trebuie o tranzitie). Autostrada perfecta pe teritoriul Germaniei, GPS impecabil, adus la zi si practic fara nici o problema. Constructii, insa in Cehia, autostrada blocata si optiuni paralele nesemnalizate in nici un fel si in care si GPS-ul s-a incurcat. Noroc cu experienta pe care o am conducand masini in tari straine – fara gluma- oprit benzinarie, intrebat, obtinut schita si nume strazi, multumit, plecat – odata intrat din nou pe autostrada am avut placerea sa ajung pana in centrul orasului vechi fara nici un semafor, practic autostrada ajunge la km zero, super efficient fata de Bucuresti de exemplu unde este un cosmar sa conduci iar autostrada care sa eficientizeze traficul in oras probabil este si va ramane doar un vis erotic.

- azi planuiesc sa vizitez centrul Dresdei, am tras déjà cu ochiul zilele trecute si anticipez o experienta super placuta, dar despre asta intr-un alt post.



Un prieten imi spunea, citez: “daca il vezi pe unul Svejk spune-i ca-i timpul sa emigreze in Romania…”

Mihai, l-am intalnit si chiar i-am spus. M-a intrebat pe sub mustati:”Ce e aia Romania!?”

Am ciocnit zgomotos halbele de bere si hohotele de ras, ale lui pline si din burta, ale mele sincer cam false dar macar am facut fata situatiei. Ca, pe bune, nu prea stiam ce sa-i zic.

Lucian Vasiliu



Dresda, Februarie 19 2016.

Raspuns pentru "imnul latrinei", transmis joi seara, feb 18, la ora noua. (acu' juma' de ora, adica)

Au venit vreo trei lichele

(Nici bani de mancat nu au)

Nici talent, nici vreo putere.

Ziua dorm iar noaptea beau



Ce si-a zis atuncea unul:

“Ba’ mancati/as, am putea

Sa tragem si noi foloase,

Latrina de/om apara”



Smecheru’ridica pleoapa

Se gandeste doar putin

Si vede potentialul

Sa mai ia un kil de vin



Se vorbesc cu totii astia:

Hai s-o facem la misto!

Luam ce face /acum latrina

Trase/asa la indigo



Si le bagam negativul!

Haide sa intepenesc

Da-mi un pix si o hartie

Pana nu ma inverzesc



De/atata rahat in mine

Cat am strans gandind la ei

Cum sunt astia, o sa/i facem

Pe ceilalti: pe derbedei.



Stii cum: hotul striga hotii!

Ei sunt securisti, nu noi

Ei sunt cei spalati la creier

Ei sunt varza, noi trifoi!



Bei tu esti nebun!? E tare!!

Hai mai cheama inca doi

Si s/o punem pe virale

Repede, sa/mi cad/un coi



Peste fata ta paroasa!

Hai pe prosti sa/i pacalim

Iar din banii de chirie

Haide sa mai bem putin



Ca maine ne platesc astia!

Da/i in pula mea de prosti

Noi ne facem ca/i sustinem

Poate ne gasim un rost



Ca murim aici in “basement”

De nu facem iar nimic!

Daca te vad in platou

Ai ajuns mare din mic



O sa fie mandra mata!

Ce conteaza ca mintim!?

Asa ma’nvatat babacu’

Orice, sa mai beau putin.



Ce principii!? Ce valoare!?

Cu principiul mor de foame.

Lasa bai, hai ca latrina

Somnul natiunii'l doarme



Partea buna, bai franzela

Este c/am sa stau pe tron

Si-am sa scriu atunci la versuri

Printre gaze, cu/n creion



Asta da bai ironie:

In wc/eu, cand tragi basina,

Printre deversari si resturi,

Sa descrii cum e latrina.



Lucian Vasiliu

Prague, Februarie 18, 2016.

Guri si cururi

Dupa ce ne-a manjit pe dinauntru sticla ecranului cu fecale si a mutat wc-ul in sufragerie, latrina trei vrea acum sa mai confiste un simbol: strada.

Prin emisiuni pictate clar cu bidineaua intr-un rosu desantat si in cautare de notorietate, latrina trei a polarizat intr-un interval relativ scurt de timp o anumita parte a societatii, dupa care a tinut captiva aceeasi multime, administrand cateodata cu lingurita altadata in doze de soc aceelasi droguri cu care i-a dezvirginat odata: adevaruri spuse pe jumatate, minciuna in sincron in baza principiului “daca te mint mai multi odata inseamna ca e adevarat”, scandal, isterie, ignoranta si frustrare fals eliberata seara inainte de culcare, odata cu basinile ce finalizeaza o cina buna si promit un stomac linistit pentru la noapte. Si dupa una si dupa cealalta, camerele trebuiesc bine aerisite pentru ca intr-adevar somnul sa fie odihnitor.

Bat pariu cu tine ca nu va iesi nimeni in strada pentru antene, sau vor iesi putini. Pentru ca stofa celor ce privesc antenele nu este de scos in strada. Pentru strada iti trebuie coaie.

Pe cine deci a polarizat antena? Cine se uita la ei, de fapt? Fie nostalgici, fie naivi, limitati fie in educatie fie in intelegere, predispusi la isterie sau superficiali, in cautare de scandal si mai putin de finalizari, astia toti i-au facut pe badea si gadea vedete nationale, desi vocatiile lor erau mai degraba fie in biserica pentru unul fie in sala de sport pentru altul. Cred cu toata sinceritatea ca badea ar fi fost un prof grozav de educatie fizica, cu charisma si tot ceea ce trebuie sa motiveze copii sa traga la fiare, mai ales baietii. Despre gadea predicator ce sa mai spun!? Privirea dreapta, pauzele sacadate, fruntea lata si profunzimea vocii ar fi ingenunchiat multimile in biserici, cururile sus la cer si fruntile culcate pana jos in poala ereului. Cariere ratate.

Dreptul la exprimare este fundamental si nu trebuie refuzat nimanui. Nici macar unor astfel de indivizi. Cu atat mai mult nu unor astfel de indivizi, pentru ca lupta lor pentru libertate – acceptata ca si adevar general – capata altfel de valente. Valente care, indirect, le valideaza activitatea, altfel de tot rahatul.

De aceea cred si sper ca (orice) antena sa emita. Si cred ca va emite, e doar lamentare si circ, ca intotdeauna. E sodomizarea adevarului si a unui public care nu simte penetrarea subtila pe la spate. Asa cum comentam pe un perete fb, este mana lunga si razbunatoare a lui Voiculescu care a invatat in puscarie ca degeaba dormi cu spatele la perete daca stai cu gura deschisa.

Iar gurile deschise (mai ales a admiratie) trebuiesc rasplatite. Pe bani cat mai multi.



Lucian Vasiliu



Dresden, 16 Februarie 2016

Timpuri

Scaune cu ceafa lata si spatare-nzapezite

Ne sorbesc din greutate; si din cele povestite

De batrani orbiti de vreme, ucenici cu stea in frunte,

C’ochelari proptiti in tample printre pletele carunte.



Sarea marii ne albeste buzele de vin patate

Si ne tremura genunchii viselor de mult uitate.

Iar a vietii tinerete belicoasa ne amuza

Cand ne face, iar, a crede spusele ce stau pe buza...



Impartim cu toti licoarea timpului de pe petale.

Si a gandurilor noastre invatate ca sa zboare,

Intrecandu-se prin ceturi si parfumuri de lumina.

Oare eu sa fiu motivul!? Oare tu sa fii de vina!?



Impletesc razand patentul gandurilor mele ciute

Cu-ale tale plete blonde, cu picioare desfacute

De placeri debusolante, alergate prin cearceafuri

Sub o grindina de astre si pe scartait de arcuri



Lumea toata-i o poveste, inceputa alandala!

Epilog cu vers si rima tot anticipand finala

Marturie de simboluri! Cand tipand, cand pe tacute,

Tragem brazde inchinate visurilor noastre mute.



Lucian Vasiliu



Oakville Februrie 09, 2016

Albastru

Sulite, cu varfuri sure

De parfumuri agitate,

Rascolite printre falduri,

(prin camasi cu vin patate)



Creioneaza mini-era

Ultimelor ore surde.

Anu’nghite viu secunde

Si dezgheata atmosfera!



Desantata/i nerabdarea

Corpului nascut in mine...

Imi inunda, carismatic,

Tamplele. Si/atunci imi vine



Sa ridic mai sus paharul!

Sa dau muzica mai tare!

Sa traiesc mai mult! Mai bine!

Sa iubesc calcand petale



Rosii precum caimacul

Vinului din boabe/amare!

Iute, alergand, se/asterne

Sangele din calimare.



Iar din noaptea cea mai scurta

Si din ziua ce/o sa vina

Ni se naste inceputul

Altei clipe de lumina



Si apoi, ca un perpetuum

Blestemat sa faca ture

Trage peste toti si toate

Sulite cu varfuri sure



De parfumuri agitate,

...



Lucian Vasiliu



I Ianuarie 2016, Burlington, ON