Bai tu ai vazut vreodata Dunarea la Cazane!?

Trenul opreste scartaind zgomotos din toate incheieturile in gara Orsova- o gara mica dar cu un “nu stiu ce” aparte-, dupa ce a strabatut o parte din campia romana si mai toata Oltenia, venind de la Bucuresti, Craiova si apoi Drobeta Turnu-Severin.

Daca nu cobori la Orsova, trenul te duce in sus la Herculane si de acolo hat departe pana la Timisoara. Undeva pe drum, aproape de Herculane este Domasnea, satul copilariei mele tarzii, locul mirific unde am facut cunostiinta cu metafizica, cu cainele Novac si cu generalul Grecescu, dar asta este o alta poveste.

De data asta deci cobori la Orsova si de acolo e un drum cu barca-preferabil- sau cu masina de-a lungul Dunarii de vreo jumate’ de ora pana la Cazane.

Nu pot sa exprim in cuvinte ce simti. Nu stiu cum. La Cazane vezi Dunarea dezbracata, e la ea in budoar, o stii de la Galati -dar nu asa goala!-, cunostiinta veche dar si respectata in acelasi timp. Aici, la Cazane, iti cresc radacini din picioare si crengi din maini, crengile urca pana sus la cer, te intinzi si te alinti in fata soarelui si te intretii amical cu Dunarea:” Ce faci mai Dunare, ce e cu tine pe aici? Te stiam ocupata cu barjele si cu porturile tale, cu bac-ul si cu faleza, si cu santierul naval. Te stiam harnica si muncitoare, nu te stiam insa asa cocheta si frumoasa!” Dunarea tace misterioasa, dar apele ei vorbesc ca si ochii iubitei, iar povestile lor iti ridica muguri pe crengile si asa incarcate de Frunze. Te simti nemuritor la Cazane, un glont gri-verde-albastru care strabate viata de o suta de ori inainte si inapoi, si de fiecare data e mai frumos decat ultima data.

De-abia poti pleca de acolo. Iti strangi radacinile si pleci, taraind dupa tine crengile alea de maini care incet incet se rup iar cand ajungi inapoi la Orsova sunt doar reci dar transpirate. Iti iei rucsacul din gara si, cu ultimul personal, pleci spre Herculane si apoi Domasnea. Ai doua ore in fata sa impachetezi Dunarea frumos in cearceafuri noi, immaculate, si sa iti faci culcus pentru inca un an. Desi ai cosuri pe fata si vocea schimbatoare, desi ai mersul impiedicat si nehotarat al pubertatii, iti rad totusi invingator ochii si gura:



“M-am culcat cu Dunarea la Cazane, bai!”

Lucian Vasiliu

Septembrie 22, 2016

Oakville, ON