Dar, unde e Simona?

De cand a refuzat sa participe la Fed Cup, Simona Halep calca numai in strachini. Argumentele ei (“Dar ce scrie acolo?”) sunt cel putin puerile pentru oricine gandeste si par astfel a fi facute –intentionat- pentru cine nu gandeste, adica pentru publicul larg. Atat de puerile, incat m/a facut pentru prima data sa fiu de acord cu Ilie Nastase, cel din afara terenului de tenis. Si m/au facut sa ma intreb oare cum gandeste cateodata CTP, de obicei mult mai chibzuit.

 
Inca o data, amintesc ca - in opinia mea - decizia Simonei a fost cea corecta. Intreaga cariera, toate rezultatele de pana acum si cele din viitor i se datoresc, in intregime, ei si in nici un fel tarii. Tara nu a oferit nimic, nici o baza profesionista de pregatire, nici un fel de conditii prielnice, nici un fel de ajutor material sau moral. Nici o recompensa macar. Tara nu are deci –din pacate- nici o legatura cu munca profesionista a Simonei si cu faptul ca Simona trebuie sa transpire precum caii la jugul unei cariere prin definitie scurte.

Tara nu i/a oferit nici macar publicul, dar si/l revendica. Publicul asta romanesc care, in tara sau diaspora, a rezonat cu realizarile Simonei, apreciate cu atat mai mult cu cat noi –romanii adica- stim cat de greu e sa faci ceva performant in tara aia.

Desi nu face parte din echipa Fed Cup, transmisiunile directe Dolce Sport ale competitiei din Montreal o includ si pe Simona Halep. O vedem, intre puncte, la reclamele Dedeman. Inca o data, banii si nu patriotismul au adus/o pe sticla.

Perfect normal, penibil insa atunci cand una face si alta spune.

“Vreau să joc pentru tenis şi pentru plăcerea de a juca” Simona Halep, numarul 3 WTA

Lucian Vasiliu, Hamilton, 19 Aprilie 2015

Simona si Steagul

Cel mai cunoscut roman al tuturor timpurilor nu mai este Nastase, Hagi sau Nadia. Nici macar Ceausescu. Se pare ca cel mai cunoscut roman al tuturor timpurilor este acum Simona Halep. Si asta pare a fi doar inceputul unei cariere pe care eu unul i/o doresc cat mai prospera.

Realizarile Simonei – atat cele de pana acum cat si cele prezise (si iminente, as adauga eu) – sunt cu atat mai mari cu cat, in zilele noastre, competitia -in orice domeniu- a devenit atat de acerba pe cat ne putem imagina. Se poate spune fara retinere deci ca Simona face deja imposibilul. Bravo ei si jos palaria, este o inspiratie pentru orice persoana inteligenta care lupta zi de zi cu ea insasi, pentru oricine aspira sa fie azi mai bun decat ieri si maine mai bun decat azi.

Zillele trecute Simona a ales, intre turneul de la Stuttgart si Fed Cup, turneul de la Stuttgart. Adevarul e ca si eu as fi facut la fel. Nu pentru ca Stuttgart e un oras superb, fieful celor de la Porsche si capitala svabilor. (Asezat parca cu mana exact in centrul Europei, Stuttgartul te mangaie cu administratia perfecta tipic germana, dar si cu proxima vecinatate a Belgiei sau a Elvetiei. Un oras modern si civilizat, venit parca dintr/o alta lume, asa cum sunt si restaurantele. Daca ajungeti vreodata acolo, nu puteti sa ratati restaurantul “Christophorus”, am trait clipe de neuitat acolo)

Deci, si eu as fi facut la fel, inca o data nu pentru frumusetea orasului, deoarece si Montrealul are farmecul lui aparte. As fi facut/o pentru ca m/as fi gandit mai intai la mine si la interesul meu personal si doar apoi la interesul altora, cum probabil la fel a gandit si Simona. As fi facut/o pentru ca, in mod firesc, sutele de mii de dolari sunt mai importante decat sutele de mii de suporteri. De fapt, sutele de mii de dolari au adus sutele de mii de suporteri, si nu invers. Nu?

Ce e iritant insa e patriotismul (devenit sforaitor) al Simonei. Simona nu e patrioata si nici nu are de ce sa fie, atata timp cat patriotismul desantat e apanajul prostilor iar Simona numai proasta nu e. Simona e ipocrita, pentru ca doar ipocritii pun (in vorbe) patria inaintea lor insisi. In realitate, nimeni nu pune nimic inaintea propriei persoane, dincolo de principii si principialitate e o chestie simpla de auto/aparare, un reflex, un instict.

Ce e iritant e steagul tricolor (gaurit!?), devenit fundalul “by default” al pozelor Simonei de pe facebook.



Simona ar trebui sa faca steagul sul, sa il stranga tare in pumn si, in fuga mare, sa il predea precum o stafeta urmatorului patriot de serviciu. Va manui mult mai bine racheta fara povara steagului din brate.



Lucian Vasiliu

Aprilie 6, 2015



Stoney Creek, ON

Pumni incordati spasmodic, creierul golit de sange dar plin de o furie oarba. Lovesc in stanga si in dreapta, printre clantanituri de masele si paraituri de oase. Colegul meu V. Il tranteste pe unu’ la pamant si da in el ca in fasole. Frenezia lui ma anima si pe mine si lovesc mai mult, mai tare, mai cu sete. Nici ceilalti din grupul nostru nu stau degeaba: in stanga mea patru picioare prafuite si julite, cu jambierele lasate si adidasi scalciati lovesc o burta tavalita la pamant, in dreapta alti doi fug dupa unul pana dincolo de gardul gaurit al scolii. Sange si praf..

... ...

Ma trezesc asudat dar fericit. In cateva secunde realizez ca a fost doar un vis iar amintirea dureroasa a realitatii ma face sa transform (a cata oara!?) un vis frumos intr/un cosmar cu ochii deschisi: iar am visat ca, atunci, i/am batut pe tigani. Unul din visele mele de TOP 10.

... ...

Realitatea? Ne/au batut, rau si degeaba. De fapt, singurul batut a fost colegul meu V. Pentru un presupus fault. Pentru ca vroiam sa jucam fotbal in curtea scolii si nu am gasit pe nimeni altcineva decat tiganii.(am inteles apoi ca fotbalul fusese pentru ei un pretext, ei vroiau sa bata, noi insa venisem la fotbal) Eram prin clasa a zecea, eminent la invatatura si cu credinta ca voi schimba lumea, personal si profesional. Eram un roman de viitor.

V. a fost batut metodic si cu rabdare. Si chinuitor de mult. Pumni si picioare care sunau pe fata lui ca atunci cand indesi pernele dupa un pat bine facut. “Uite, ma gandeam, da cu varful, nu lateral, cum se loveste corect mingea” Doar ca nu mingea era lovita, ci V., cazut la pamant.

Singurul batut a fost colegul meu V. Turma de tigani ne pazea pe noi, sa nu ne bagam (lupta dreapta, chipurile). Ne pazeau degeaba, noi ne pisasem pe noi de frica, profii ne invatasera matematica si fizica doar. Ne invatasera de asemenea ca agresivitatea trebuie respectata, prin puterea exemplului. Intre “esti un prost” al profului de mate (desi clar nu eram) sau zbieretele de frustrat atomic ale profului de fizica pe de o parte si pumnii tiganului pe de alta parte era doar o diferenta pe care tiganul (repetent) o vedea. Eu unul, revelator, nu. Profa de romana ne trecea cu cinci pe linie, doar pe prezenta, pentru ca eram buni la mate. Nu e asta o dovada ca pumnul axiomatic al profului de mate ajungea pana in cancelarie!?

Romania e o tara de cacat. Cine va spune altfel ori e naiv ori stie sa dea cu pumnul.



Lucian Vasiliu



Oakville, 1 Aprilie 2015.