Mama, tata, Bella si Nero.
Bella era cel mai mare doberman pe care il vazusem vreodata. In mod sigur avea peste 50 de kile, un corp masiv si o talie uriasa, un mers greoi si impiedicat de ma si miram cum putea urca si cobori, in fiecare zi, cate patru etaje.
Intr/una din primele veri de dupa revolutie, vecina de la patru – o femeie tanara si pregatita de orice - a plecat sa caute democratia in Belgia. S/a intors cu un belgian tacut si timid, cu mai multi bani pentru bautura decat inainte si cu Bella.
... ...
Intr/o zi vecina bate la usa noastra si, fara alta introducere dar pe un ton cat se poate de natural, ii spune mamei:” Doamna Vasiliu, am lucruri importante de facut in piata iar Bella ma incurca. V/o las in ingrijire pentru ceva timp” Dupa care trage usa dupa ea si pleaca, singura.
In holul semi-intunecat de la intrare, mama si Bella se uitau una la alta. Bella in sus, mama pe deasupra ochelarilor de citit. Si una si alta sunt foarte ambitioase, atunci cand chiar vor ceva.
Cu o voce (indus) puternica si un deget autoritar ridicat inspre bucatarie, mama decreteaza: “Acolo!” In anticipare, mama deja este multumita de ea insasi, deja se simte victorioasa si animata de ganduri optimiste precum “am crescut eu cu succes si cu autoritate un copil, d’apoi un caine”
Bella se tot uita la ea. Schimbul de priviri e intens si, intr/un sfarsit, catelul se misca. Cu acelasi mers greoi si leganat pleaca exact in directia opusa, intr/o dorinta evidenta de a explora apartamentul. Dezamagita si putin intrigata (descurajata!?) dar cu un puternic simt de conservare, mama pleaca in bucatarie.
Bella face turul sufrageriei, holisorului dintre camere, verifica scurt si cele doua dormitoare, baia si balconul. Taica/miu, la televizor, urmarea nu stiu ce. Asezat pe scaun, coatele sprijinite pe spatarul unui alt scaun tras in fata, barbia sprijinita pe antebratele facute X. Isi pierde interesul pentru TV si urmareste in tacere cainele asta urias care inspecteaza casa. Intr/un final Bella se opreste in fata lui taica/miu si incepe acelasi “staring contest” pe care numai ce il castigase cu maica/mea.
Doar ca tata nu e mama si, dupa cateva secunde cat o vesnicie intelege si cainele diferenta.
“Ham!!”, latra Bella la taica/mi/u, si latratul ei suna precum un tunet intr/o galeata, reverberat de peretii micului apartament precum sunetul, dat la maxim, iesit dintr/o boxa cu basul ieftin.
Tata e precum Sfinxul. Adica nemiscat. Scaunul din fata a devenit scut, privirea si mai fixa. Bella ia drept curaj frica lui tata si mai latra o data. “Ham!!”, si ferestrele vitrinei cu bibelouri zumzaie, intrate in rezonanta.
In sfarsit tata se misca. Cu mana dreapta ajusteaza volumul protezei auditive la “mai incet” dupa care, in sfarsit, deschide si gura: “Gigeeeeel!!” Gigel e mama, care se precipita din bucatarie inapoi in hol, inchide mai intai usa catre sufragerie, dupa care intreaba prin usa:”Ce e?” Miraculos, tata
aude (de obicei trebuie sa vorbesti cu el fata in fata, cuvinte clare si raspicate, tata compenseaza ce nu aude cu cititul buzelor; de data asta e cu spatele la mama, usa –cei drept cu geam mare de sticla-inchisa dar el
o aude) “Ce vrea asta!?” intreaba taica/miu. “Nu stiu”, zice mama prin usa, l/a lasat vecina cat sta in piata. “Si cat sta!?” intreaba tata. Mama nu stie ce sa spuna si tace.
Tata intelege ca e singur si incearca un zambet.
Bella priveste tot dialogul asteptand o rezolvare. Intelege ca e in control si gandul asta (sau zambetul lui taica/mi/u!?) pare sa o linisteasca. Se intinde cat e de lunga pe covorul din sufragerie si il lasa pe tata sa continue cu televizorul.
... ...
Pana la urma a venit vecina si totul a fost OK.
La cateva luni dupa, ai mei si/au luat primul lor caine. Nero. Un pechinez.
Lucian Vasiliu
Stoney Creek, June 07 2015
