Beau-Beau si tara lui Praz Imparat
(o poveste cu feti frumosi si fete de imparati, cu zmei si buzdugane dar si despre curteni, curtezane si de-alte alea)
Introducere.
Inceputul definirii termenilor de baza
A fost odata ca
niciodata, departe peste mari si zari, o tara cum numai in povesti mai exista.
Avea tara asta de toate: ape albastre care iti spalau ochii si-ti limpezeau
privirile, campii intinse ce-ti mangaiau mainile si pasii, munti inalti care
iti umflau pieptul si peste tot bogatii cu nemiluita, care pur si simplu te
imbiau sa le culegi doar intinzand mana.
Cei din partea
locului aveau multe de patimit cu vecinii lor: prea bogata si prea frumoasa era
tara! Ca atare multe razboaie si multe batalii purtara (prea multe ca sa le insir aici, poate cu alta ocazie) important este ca, dupa ceva timp si dupa un astfel de razboi teribil care
parea ca nu se mai termina niciodata, cum-necum (de fapt se stie cum dar, din nou, asta este o alta poveste) cum-necum
deci tara a fost cotropita. La conducere a fost inscaunat Negru Imparat,
care platea bir - chipurile ca sa fie lasat poporul in pace- unui Zmeu
Fioros de la Rasarit. Numai ca Zmeul Fioros de la Rasarit numai in pace nu
lasa poporul: sub obladuirea atenta a Zmeului Fioros de la Rasarit - care
statea ascuns mai tot timpul in pestera lui de la capatul pamantului dar nu
uita de cate ori avea ocazia sa isi ascuta zgomotos limba si coltii si sa
scoata flacari pe nari si fum pe urechi – Negru Imparat a inaugurat o domnie
crunta care avea sa dureze zeci de ani: incetul cu incetul totul a intrat sub control (si in secret dar si pe fata), ziduri inalte si negre ca sufletul
imparatului –si cateodata si nevazute, dar ele erau acolo- inconjurau tara iar
cine nu asculta cu smerenie sau se impotrivea regimului era aruncat in temnite
si beciuri adanci si chiar mai negre decat zidurile cetatii, astfel incat
oamenilor le era si frica sa vorbeasca, d’apoi sa mai si faca ceva.
Dar cel mai rau a
fost totusi altceva. (Si aici, ma rog, incep sa ma apropii de povestea mea, acum inca citesti introducerea dar asteapta si tu, ai rabdare, ca sa urmaresti pana la sfarsit si sa iti placa povestea trebuie mai intai sa intelegi contextul si mai ales personajele). Cel mai
rau deci a fost ca toate nenorocirile astea ajunsesera sa schimbe oamenii.
Oamenii devenisera tulburi, unii erau confuzi de-a dreptul de nu stiau nici pe
unde merg, altii erau deja haini la suflet. Cert e ca nimeni nu mai era fericit
ba din contra, isi cam plangeau de mila unul altuia, atunci cand se simteau cat
de cat feriti de ochii si urechile regimului. Doar grupuri razlete si neorganizate luptau (dar doar asa inertial, intelegi ?) impotriva
a ceva ce instinctual parea rau, dar fara sa poata defini cu precizie unde se
termina binele si unde incepea raul, nu mai puteau deci practic defini ce e
bine si ce e rau, pentru ca toate definitiile -dupa atatia zeci de ani de
asuprire si lucruri facute de-andoaselea- se dedefinitivasera.
Iar oamenii cei
mai rai dintre cei mai rai erau aceea care faceau rau dar credeau ca fac bine.
Da, aparuse si o astfel de categorie, ei nu erau in realitate niste formatori
de opinii si nici niste initiatori, ei erau dintre cei care executau fara
cracnire sau sustineau actiuni ale regimului cu credinta ca fac un lucru bun.
Nimeni nu mai poate explica acum de ce faceau ceea ce faceau. Poate din
naivitate, poate dintr-un instinct inconstient de auto-aparare (ma raliez adica
cu ce nu imi place dar e mai puternic decat mine ca sa nu ma distruga) sau
poate chiar din amandoua. Un cunoscator in ale domeniului – spre exemplu un
pisholog- ar fi putut spune ca mese intregi de oameni traiau un fel de sindrom
Stockholm. Sindromul Stockholm
era un paradox care fusese definit pentru prima data prin 1973 in
Suedia, dar asta nu insemna ca el nu ar fi existat, (inca inainte de a fi fost definit corespunzator) in tara lui Praz Imparat.
Hai sa ii numim deci pe acesti cetateni curteni
Ti-as spune azi despre mai multe dar stiu ca ai si treaba, nu numai timp de citit. Multa treaba. Maine te trezesti dis de dimineata, desi poate de multe ori te intrebi de ce, poate ti se pare fara rost sau poate chiar crezi ca esti singurul prost care inca mai munceste in tara asta. Poate ca iti pui deja la indoiala principiile, poate ca te gandesti ca iti inveti rau copii cand le spui sa nu fure, sa nu minta, sa nu profite. Sau poate regreti ca nu furi si tu, sau poate regreti ca nu furi mai mult, ca daca ai fura si tu serios ai avea si masina la care tanjesti atat de mult, si vacanta, si mobila aia noua de bucatarie.
Daca te simti descris de cuvintele de mai sus, daca ai discutii din astea cu tine insuti dimineata cand te regasesti in oglinda: gaseste-ti puterea, stoarce-o de lacrimi, zambeste si bucura-te. Nu pentru ca ai fi vreun masochist. Ci pentru ca esti o raritate in Tara lui Praz Imparat, esti deci printre putinii care mai pot schimba ceva, acolo. Inca o mai ai in tine si esti deci unul dintre naivii ( ca sa nu spun fraierii) care in general si in istorie au fost in stare sa schimbe soarta cate unei natii.
Hai ca am terminat cu introducerea, data viitoare intru in painea povestii.
Lucian Vasiliu
31 martie 2017
Burlington, ON
