Ne doare sufletul!
(sau, versiunea Engleza: "O Canada, we stand on guard for thee!"
V-ati lovit vreodata de vreun picior ascuns de masa sau de pat? De obicei e vorba despre
degetul mic de la piciorul drept, piciorul cu care incepem, optimist si proverbial, toate calatoriile. Parca te
doare sufletul, nu degetul, iar dupa ascutimea scurta de inceput te moleseste o dorinta de
resemnare, de abandon total si renuntare a tot ce e frumos in viata. Ce mai, o suferinta completa.
Exact asha imi pare sa sufere unii dintre romanii veniti aici in Canada. Si-au scrantit degetul mic
de cum au venit si o tot tin intr-o durere, inca de atunci. Exuberanta de dincolo de granita,
lumea noua si promisiunile din irisi incep sa se topeasca imediat dupa « Welcome to Canada »
Cautarea unei locuinte, intrarea in legalitate, munca asta grea si nesfarsita, sutele de kilometri
zilnici pe autostrada si mai ales nesuferita limba engleza fac tóate parte din scranteala. Durerea
creste ascutit si zilele, orele si apoi minútele certifica un lucru clar:”ce bine era in Romania!”
Pe nestiute, trec in opozitie si, desi nu au habar de política locala, ar fi platiti cu bani grei de
democrati, numai pentru a vorbi in locuri publice. Cu translator, bineinteles!
Degeaba incerci sa le explici ca nu i-a adus nimeni cu arcanul, ca optiunea a fost a lor, ca aici e
o lume libera care iti ofera sanse sa faci orice daca ai calitati dar te poate arunca si in abis daca
nu ai. Abandonul e total, Canada e urata iar Romania, prin comparatie, cu atat mai frumoasa.
Standardul ridicat de viata a devenit, peste noapte, un drept si mai putin o responsabilitate.
Scolile nu sunt bune, profesorii mediocrii iar copii -bineinteles toti niste talente- isi pierd
valoarea intr-o plictiseala generala.
Sistemul medical e neperformant, asteptarile prea lungi, iar antibioticele doar pe baza de reteta
e strigator la cer!
Munca e muuult prea grea, sefii prea capitalisti iar vacantele mult mult prea scurte.
Iar taxele astea peste tot si peste toate, corectitudinea -oferita dar si ceruta- enervant de constanta,
imposibilitatea de a te “descurca” intr.-un fel, de a face diferenta, tóate astea ii fac pe multi
romani-canadieni pesimisti pe viata.
Sperantele se leaga, subtiri ca o parere, de vacantele romanesti si de celebrul bilet de loterie.
Echivalent, bineinteles, cu pensionarea. Nu oriunde, ci chiar in Romania.
Dar …. daca nu e suficient de consistent, castigul adica!? Probabil asta e explicatia cozilor de la
sosire, si nu de la plecare.
In Canada, bineinteles.
Hamilton, 2014, Julie
Youtube link
