Ne doare sufletul!
(sau, versiunea Engleza: "O Canada, we stand on guard for thee!"
V-ati lovit vreodata de vreun picior ascuns de masa sau de pat? De obicei e vorba despre
degetul mic de la piciorul drept, piciorul cu care incepem, optimist si proverbial, toate calatoriile. Parca te
doare sufletul, nu degetul, iar dupa ascutimea scurta de inceput te moleseste o dorinta de
resemnare, de abandon total si renuntare a tot ce e frumos in viata. Ce mai, o suferinta completa.
Exact asha imi pare sa sufere unii dintre romanii veniti aici in Canada. Si-au scrantit degetul mic
de cum au venit si o tot tin intr-o durere, inca de atunci. Exuberanta de dincolo de granita,
lumea noua si promisiunile din irisi incep sa se topeasca imediat dupa « Welcome to Canada »
Cautarea unei locuinte, intrarea in legalitate, munca asta grea si nesfarsita, sutele de kilometri
zilnici pe autostrada si mai ales nesuferita limba engleza fac tóate parte din scranteala. Durerea
creste ascutit si zilele, orele si apoi minútele certifica un lucru clar:”ce bine era in Romania!”
Pe nestiute, trec in opozitie si, desi nu au habar de política locala, ar fi platiti cu bani grei de
democrati, numai pentru a vorbi in locuri publice. Cu translator, bineinteles!
Degeaba incerci sa le explici ca nu i-a adus nimeni cu arcanul, ca optiunea a fost a lor, ca aici e
o lume libera care iti ofera sanse sa faci orice daca ai calitati dar te poate arunca si in abis daca
nu ai. Abandonul e total, Canada e urata iar Romania, prin comparatie, cu atat mai frumoasa.
Standardul ridicat de viata a devenit, peste noapte, un drept si mai putin o responsabilitate.
Scolile nu sunt bune, profesorii mediocrii iar copii -bineinteles toti niste talente- isi pierd
valoarea intr-o plictiseala generala.
Sistemul medical e neperformant, asteptarile prea lungi, iar antibioticele doar pe baza de reteta
e strigator la cer!
Munca e muuult prea grea, sefii prea capitalisti iar vacantele mult mult prea scurte.
Iar taxele astea peste tot si peste toate, corectitudinea -oferita dar si ceruta- enervant de constanta,
imposibilitatea de a te “descurca” intr.-un fel, de a face diferenta, tóate astea ii fac pe multi
romani-canadieni pesimisti pe viata.
Sperantele se leaga, subtiri ca o parere, de vacantele romanesti si de celebrul bilet de loterie.
Echivalent, bineinteles, cu pensionarea. Nu oriunde, ci chiar in Romania.
Dar …. daca nu e suficient de consistent, castigul adica!? Probabil asta e explicatia cozilor de la
sosire, si nu de la plecare.
In Canada, bineinteles.
Hamilton, 2014, Julie
Youtube link
Parca l-as fi scris eu.
ReplyDeleteOricum, gandim pe acceasi lungime de unda.
O mare tampenie e sa faci comparatie intre Ro si Ca. Hai, o accept la inceputuri, dar dupa cateva luni, HALT.
O alta mare tampenie, e sa iti pastrezi obiceiurile proaste si foarte proaste din Romania, incepand cu "lasa frate ca merge si asa".
NU MERGE SI ASA ca de aia Ca e unde e si Ro e in cu totul alta parte.
Deci, mare atentie pe unde calcam in Canada. Nu de alta dar ingrijirea medicala e scumpa :(
Ca in Romania ne concentram sa nu-i luam motul unui kkt de caine.
....unii chiar pornesc cu prea mult optimism...optimism timp...si atunci resemnarea, abandonul si suferinta sunt pe masura...precum talerele unui cintar, cu cit trintesti mai multe greutati intr-unul, celalalt sare in abis...extremele nu-s bune niciunde, iar Canada si Romania nu fac exceptie...
ReplyDelete....s-apoi sa nu idolatrizam munca atunci cind am incheiat socotelile cu alte capitole din viata...cind moleseala pare a fi mai ushor de suportat decit ascutimea loviturilor...cind am RENUNTAT la a mai TRAI ci doar a munci ca niste roboti, ce-i drept impliniti si aparent fericiti de cite ne ofera aceasta tara...pe buna dreptate...TOTUL este munca in viata...SCHIMBAREA este munca...asa ca sa ne dozam eforturile si sa nu ne inchinam la taxe ca la o icoana...
...abandonul nu e pentru toti TOTAL...Canada nu e totalmente frumoasa asa cum nici Romania nu e totalmente urita...si doar ipocritii, fanfaronii sau clarvazatorii cu doua lentile, alb si negru, vad viata, lumea, trecutul, prezentul si mai ales viitorul intr o dualitate periculoasa...ne place sa credem ca avem DOAR principii si o gindire ferma, in alb sau negru, dar purtam mai mereu un echipament de protectie gri,gri-petrol, gri-albastrui...pentru ca protectia e necesara...pentru ca oricit nu ne-ar placea, asta e viata...gri...poluata...
...dar ipocrizia e la loc de cinste si daca ar durea...multi s-ar tavali in chinuri, poate mai multi decit prostii...care sunt mai usor de reperat.....
...corectitudinea....ce vorba mare...cum o mai aplicam atunci cind ne convine si cind ne este usor...si astfel devenim nepatati...ne-am spalat toate pacatele cu sirguinta si innobilarea prin munca...ca deh', nu asa ne-a invatat tatucul si unchesii lui de la rasarit?...dar noi am trecut pirleazul repede la apus si nu conteaza ca am carat in bagaje cele mai multe din sechelele trecutului...noi, dezradacinatii, le-am carat cu CORECTITUDINE...si doar asa ce-i care fug sa-si incarce bateriile in Romania, sa-si mingiie mortii, sa conduca BMW-uri si sa stea in hoteluri scumpe pot spune, cu corectitudine, Canada e frumoasa, Romania e cihhhhhh...urita rau