Băieții mari nu plâng niciodată



A fi rău, războinic, răzbunător sau pizmuitor nu intra nici in categoria defectelor si in nici un caz in cea a calitatilor. Pur si simplu este o opțiune, o alegere personală, o manifestare însușită dar nu nativa.

"Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" se dobandeste, se insufla, nu cred ca se naște nimeni cu dorința de a plăti chitanțe si facturi toată viața, ca si scop in sine.

Nativa însă este abilitatea- sau lipsa ei- cu care deprinzi ceea ce a devenit pentru mulți un principiu de viața: plata polițelor. Imperfecțiunile si mișcarea browniana -ca sa nu spun necontrolata- a clipelor ne aduc invariabil conflicte. Pare deci un impuls firesc - pentru unii- sa isi "upgradeze" sistemul natural de apărare si sa il foloseasca in atac. Sa il perfecționeze apoi si chiar sa il provoace, căutând anticipativ, ca intr/un drog, placerea. Deși pare un consum suplimentar, in realitate este vorba despre cautarea -din păcate nu si găsirea - punctului de minima energie…

.....

Intr/adevar, mult mai greu este însă sa lupți ispitei. Sa fii bun, chiar dacă ești tratat rău, sa îți accepti greșelile, chiar dacă înconjurate de circumstanțe, sa nu ridici pumnul ci sa cobori privirea

Sa suferi, si astfel sa te eliberezi pe dinăuntru si pe tine, nu pe dinafara si pe alții.

Sa fii deci generos si nu egoist

Sa ai curaj astfel sa ii înfrunți pe cei ce te iau de prost dar si bucuria sa ii descoperi pe cei ce pot fi si ei așa, ca tine.

...


E greu, e foarte greu, dar cel mai greu este sa nu plângi pentru ca - nu/i așa - băieții mari nu plâng niciodată

Lucian Vasiliu

Hamilton, 29 ianuarie 2015

Sex si struguri

(in asteptarea verii...)



Despicate valuri surde

Ies din mare manioase.

Vanturi, coama le patrunde...

Si le intra pana/n oase!



Insirate ca soldatii,

Tropaie intunecate.

Se incovoiesc, navalnic,

Pana se duc rasfirate



Pe o coama de campie.

Inceput verde de carte.

Inceputuri de sfarsituri...

Cand aproape, cand departe!



Secerate/adanc de luna,

Mangaiate cald de soare,

Valuri vin ca niste spasme:

Vesnice si calatoare.



Suiera erotic soapte

De imperecheri divine...

Intre apa si pamanturi?

Poate, intre eu si tine!?

... ...

Invelite/n rasarituri

Si/alintate de amurguri

Valuri ne aduc, cadouri,

Sex si o mana de struguri..



Lucian Vasiliu

Hamilton, 25 ianuarie 2015

Je suis quoi?

(De ce il urasc pe creator)



Pentru ca, desi ar fi trebuit sa ne faca pe toti la fel, ne/a diferentiat dar in acelasi timp ne/a infierat cu dorinta asta instinctuala dar atat de ilogica, de bolnava, sa ne adunam in turme, sa ne aliniem in carduri, cautand disperati o asemanare cu care, iata, nu am fost inzestrati; o evidenta eroare de proiectare.

Pentru ca a mai omorat saptamana asta 20 de oameni in Paris, Franta

Pentru ca a mai omorat in luna decembrie 2014 inca 153 de oameni in Peshawar, Pakistan, intre care 133 de copii (ignorantilor, cati stiati despre asta!?)

Pentru milioanele (miliardele!?) de oameni pe care i/a omorat pana acum despre care fie nu stiu eu detalii fie nu am cum sa le amintesc acum, din lipsa de spatiu

Pentru ca, desi stim cu totii ca el e doar unul, ne/a lasat sa ii dam fel de fel de porecle: Brahma, Hashem, Allah, Dumnezeu sau Big Bang fiind doar cateva dintre ele

Pentru ca m/a inconjurat de tampiti, spalati pe creier, care, in loc sa ishi tina iubirea aproape si pentru ei, au ajuns sa il barfeasca pe la toate colturile si prin toate bisericile - adevarate bordeluri religioase -, ca pe o curva pe care toti se lauda ca au avut/o

Cel mai mult il urasc pentru toti prietenii care mi/au urat "Craciun fericit " in loc de "Sarbatori fericite", facandu/ma sa ma simt vinovat (oare de ce!?) pentru ca eu nu l/am poshtit in public cum au facut/o ei.

Dar cel mai mult si mai mult il urasc pe creator pentru ceea ce va urma, pentru turmele ce se vor incolona in vocatie mai abitir decat inainte si pentru cei ce inca urmeaza sa mai moara

Lucian Vasiliu

10 Ianuarie 2015



Hamilton, ON

The F.. word

(Cuvantul care zideste)

Partea intai


Deunazi, cineva care vroia sa imi puna la incercare calitatile – morale, literare si nu numai – m/a provocat – dealtfel, elegant - sa scriu despre cuvantul care incepe cu litera “F”. Plecand de la ideea ca atunci iti arati valoarea, cand poti scrie ceva interesant despre nimic. Sau, ma rog, despre nimic important.

Incep printr/o invitatie directa la polemica: este cuvantul asta nimic, sau poate este chiar totul!?

Inclin sa cred –argumentat dealtfel- ca este de fapt un cuvant foarte puternic. Intonatia, tonul, contextul, adjectivele, adverbele sau semnele de punctuatie – ingrediente foarte importante si ele – pot face din acest cuvant orice, o cheie franceza a limbii romane, care, daca mai si cade in mainile unui mester priceput, poate rezolva chiar totul.

De la alint si pana la injuratura, de la actiune alerta si pana la vulgaritate, cuvantul asta poate construi, exprima si darama orice.

Surprinzator - si chiar foarte interesant as adauga – nu numai ca incepe cu aceeasi litera atat in romana cat si in engleza, dar este la fel de puternic si flexibil in ambele limbi.

Exemplul unu: avea Niki vreo patru ani si ma ajuta la cumparaturi, eram la “No Frils”, un lant de magazine alimentare foarte popular in Ontario. Cand am ajuns la impachetatul produselor cumparate in pungi, Niki striga la mine, entuziasmat sa ajute: “Fac io, fac io” (da, stiu, corect se spune “fac eu, fac eu” dar Niki vorbeste moldoveneste)

Privirile din jur atintite asupra mea!? “Priceless..”

...

Si mai surprizator – desi nu incepe cu aceeasi litera – cuvantul acesta este super puternic si in limba franceza.

Exemplul doi: Echivalentul lui “F word” in franceza quebecoasa este “tabarnac”. Ceea ce pentru francezi nu inseamna nimic – decat poate un obiect pe care il foloseste popa in biserica- in Quebec inseamna totul.

Daca ii iese ceva, quebecosul spune: “ca marche, tabarnac!”

Daca nu ii iese, atunci spune: “tabarnac, ca marche pas!”



Lucian Vasiliu



Hamilton, 6 ianuarie, 2015