Băieții mari nu plâng niciodată



A fi rău, războinic, răzbunător sau pizmuitor nu intra nici in categoria defectelor si in nici un caz in cea a calitatilor. Pur si simplu este o opțiune, o alegere personală, o manifestare însușită dar nu nativa.

"Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" se dobandeste, se insufla, nu cred ca se naște nimeni cu dorința de a plăti chitanțe si facturi toată viața, ca si scop in sine.

Nativa însă este abilitatea- sau lipsa ei- cu care deprinzi ceea ce a devenit pentru mulți un principiu de viața: plata polițelor. Imperfecțiunile si mișcarea browniana -ca sa nu spun necontrolata- a clipelor ne aduc invariabil conflicte. Pare deci un impuls firesc - pentru unii- sa isi "upgradeze" sistemul natural de apărare si sa il foloseasca in atac. Sa il perfecționeze apoi si chiar sa il provoace, căutând anticipativ, ca intr/un drog, placerea. Deși pare un consum suplimentar, in realitate este vorba despre cautarea -din păcate nu si găsirea - punctului de minima energie…

.....

Intr/adevar, mult mai greu este însă sa lupți ispitei. Sa fii bun, chiar dacă ești tratat rău, sa îți accepti greșelile, chiar dacă înconjurate de circumstanțe, sa nu ridici pumnul ci sa cobori privirea

Sa suferi, si astfel sa te eliberezi pe dinăuntru si pe tine, nu pe dinafara si pe alții.

Sa fii deci generos si nu egoist

Sa ai curaj astfel sa ii înfrunți pe cei ce te iau de prost dar si bucuria sa ii descoperi pe cei ce pot fi si ei așa, ca tine.

...


E greu, e foarte greu, dar cel mai greu este sa nu plângi pentru ca - nu/i așa - băieții mari nu plâng niciodată

Lucian Vasiliu

Hamilton, 29 ianuarie 2015