Balega

Am vazut prima balega cand eram copil. Aveam vreo zece ani si eram la tara, la matusa-mea. La Domasnea.

Era seara si apusul incepea sa piste ochii precum frigul pielea. Vacarul tocmai ce aducea cireada inapoi in sat, de la pascut. Eram fascinat de vaci, cum stiau ele singure drumul inapoi, intrau in sat in grup iar apoi incet incet – conduse parca de un silentios gps “built-in” - se desprindea cate una si mergea in ale ei, exact catre poarta stapanilor, ba unele mai impingeau singure si poarta cu coarnele, daca nu era nimeni acasa. Vacile erau nu numai mari si puternice, erau si destepte, gandeam eu, copil fiind. Si erau si frumoase, aveau un nas catifelat si moale si o privire blanda, asortata cu gestica si cu o oarecare serenitate, pe care o cautam incostient inca de pe vremea aceea. Si pe care –serenitatea adica- inca o mai caut si acum, de data asta insa mult mai constient decat poate as vrea.

Ce mai, eram in extaz. Descoperisem de foarte curand vaca iar vaca era mai frumoasa si mai interesanta decat orice culegere de matematica, de obicei tinute sub perna pe vremea aia.

...

Si atunci a venit dezamagirea: vaca – pe care o adulam deja, eram in mijlocul unei sesiuni admirative adica – s-a cacat. Chiar acolo, in mijlocul drumului, a dat drumul la o balega mare, care a plescait fierbinte pe asfaltul prost al drumului de tara si aproape instantaneu a inceput sa ridice aburi in eter, in timp ce cateva muste se apucasera deja de treaba.

Am ramas trasnit. Cum, vaca!? Chiar asa, in mijlocul drumului!? Pai, vaca e desteapta. Vaca stie sa mearga singura acasa, sa deschida si poarta cu coarnele. Cum sa te caci asa, in mijlocul drumului?!

Ma uit inca o data la vaca. La fata ei adica. La ochi. Nu pot sa cred. Nu primesc nici un raspuns, ba din contra, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, vaca isi continua linistita drumul si activitatea, cu acelasi calm si serenitate de calugar tibetan. Deja ma intreb daca expesia asta, altadata vazuta ca si semn de inteligenta, nu este de fapt un rictus pictat de creator pe fata generoasa a vacii, asa din varful condeiului. Din amuzament.

...

Mi-a ramas in cap si pe retina experienta unei dezamagiri amare. Asa cum sunt de obicei cam toate dezamagirile copilariei. Viata iti ofera multe, si bune si rele, dar parca nici unele nu au intensitatea trairilor de la zece ani.

Ei, duminica seara am facut, involuntar, o calatorie in timp. Am trait - si exact la aceeasi intensitate - inca o dezamagire.

Am revazut, cu ochii mintii, cum s-a cacat vaca in drum. Am simtit, in nari, acelasi miros cald si dulce, mai tare decat orice alt odor din jur. Mai present decat orice alta impresie senzoriala ambientala.

Am vazut din nou, clar si conturat, balega.

Imi spunea cineva pe fb zilele trecute ca adevarul nu conteaza, ce ramane de fapt este perceptia, experienta. Ii dau dreptate in cea ce priveste diferenta dintre adevar si perceptive. Ce credeam eu ca ar fi vreo grozavie, cacatul asta adica, in mijlocul drumului, al vacii, este de fapt o normalitate.

Vaca se caca in fiecare zi, adica. Cateodata chiar si de mai multe ori pe zi.



Lucian Vasiliu

Burlington



December 13th 2016