Timpuri

Scaune cu ceafa lata si spatare-nzapezite

Ne sorbesc din greutate; si din cele povestite

De batrani orbiti de vreme, ucenici cu stea in frunte,

C’ochelari proptiti in tample printre pletele carunte.



Sarea marii ne albeste buzele de vin patate

Si ne tremura genunchii viselor de mult uitate.

Iar a vietii tinerete belicoasa ne amuza

Cand ne face, iar, a crede spusele ce stau pe buza...



Impartim cu toti licoarea timpului de pe petale.

Si a gandurilor noastre invatate ca sa zboare,

Intrecandu-se prin ceturi si parfumuri de lumina.

Oare eu sa fiu motivul!? Oare tu sa fii de vina!?



Impletesc razand patentul gandurilor mele ciute

Cu-ale tale plete blonde, cu picioare desfacute

De placeri debusolante, alergate prin cearceafuri

Sub o grindina de astre si pe scartait de arcuri



Lumea toata-i o poveste, inceputa alandala!

Epilog cu vers si rima tot anticipand finala

Marturie de simboluri! Cand tipand, cand pe tacute,

Tragem brazde inchinate visurilor noastre mute.



Lucian Vasiliu



Oakville Februrie 09, 2016