Semintele, alea negre

Vara lui ‘90. P24 in Regie. Caminul studentesc arata cam o inchisoare mai acatarii. Copacii prafuiti de la intrare ofera o umbra dumnezeiasca, in iadul canicular de afara. O mana de studenti stau ingramaditi calare pe bordura caminului, formand o coada la fereastra uneia dintre camerele de la parter. Se negociaza camere pentru anul care sta sa inceapa.

Noi nu ne stresam. Ni s/a spus ca anul intai sta la etajul patru, doar daca pilele sunt foarte mari e altfel, ceea ce nu e cazul.

Urcam scarile in sir Indian. Camasa e lipita de spate de parca mi/am turnat in cap si nu in gura sticla aia rece de brifcor. Ajutorul (unul dintre ei) de sef de camin e primul, noi il urmam in tacere.

Inauntru e chiar mai mult praf decat afara. Si e si mai cald, pe masura ce urcam. Geamurile chelite de perdele radiaza calorii printre cercevele vechi de lemn crapat si vopsit demult in verde. Simt praful pisat pana in gura iar in timpanele ude de transpiratie imi bubuie pasii nostrii tarsaiti pe trepte. 2, 3, 4 ... e din ce in ce mai cald si eu ma gandesc deja ca iadul trebuie sa fie in cer.

Etajul patru ne intampina cu o pereche de usi de lemn. Inchise, vopsite proaspat in verde dar fara geamuri nici intr/o parte nici in alta. Ajutorul de sef de camin deschide larg una din ele si intra autoritar pe hol. Spatele lui ne cere sa/l urmam. Ma gandesc ca ar fi putut intra usor prin unul din geamurile lipsa, trebuia doar putin ridicat piciorul si gata. Instinctual imi vine sa rad dar totusi nu pot, nu vreau sa ne stric sansele la o camera mai buna asa ca rad singur in mine ca prostu’.

Holul e intunecat dar nu si racoros. Camerele se intind cat vezi cu ochii in stanga, ceva mai putin in dreapta. Pornim spre stanga si in sfarsit deschidem o usa. Vopsita, bineinteles, in verde.

In cateva secunde o vad toata. Nu imi trebuie mult sa realizez ca e cea mai urata camera vazuta vreodata, desi am facut armata. Doi jumate pe patru, peretele din fata e tot un geam de la mijloc in sus. Dincolo se vede doar cerul, coroanele copacilor s/au terminat cam pe la etajul trei, dedesubt. Intr/o parte si in alta a camerei doua mese si doua scaune de lemn cu picioare metalice. Dopurile de cauciuc de la

(-=[p0

\’] caracterele astea le/a scris Porshe, pisica, nu am cum sa le sterg!) capatul picioarelor lipsesc din doua in doua iar lemnul e ciobit serios la unul dintre scaune. Nici spatarele nu arata prea bine.

Intr/o parte doua paturi suprapuse in cealalta parte doar un pat. In stanga cum intri un perete despartitor, in fata lui o chiuveta cu robinetii ruginiti din care picura apa si o oglinda ruginita si ea deasupra. In cealalta parte un dulap cu doua usi.

Ajutorul de sef de camin face inventarul, chipurile pentru noi dar mai mult pentru el, mormaind in barba cu voce tare:” trei paturi – “cec!”, trei saltele – “cec!”doua mese, doua scaune (de ce doua ca noi suntem trei!?), o chiuveta (!?), o oglinda – “cec”!...

Una din usile dulapului are de/a lungul si putin in diagonal o pata urata, neagra, cam cat o lungime de cot. Colegul meu B. isi varsa tot amarul intr/o intrebare: “Da’ cu pata asta ce/i?”

Ajutorul de sef de camin raspunde prompt: “Sperma de negru”

Nu rade nimeni.

Lucian Vasiliu



Dundas, 16 iulie 2015.