Dupa fiecare postare neagra la adresa Romaniei am mustrari de constiinta. Ma intreb daca nu cumva am exagerat, daca patosul meu in a combate si a arata cu degetul e nesanatos. Ma intreb daca nu cumva mi s/a terminat butelia cu oxigen optimistic si m/am acrit deja de viata.

De fiecare data insa remuscarile tin putin, pana cand in tara aia se mai intampla inca o grozavie. Una mai mare decat alta.

Dupa episodul “groapa” am crezut ca am atins cel mai mare nivel de prostie posibil, ca si tara. Din pacate au trebuit sa moara 31 de nevinovati intr/un club ca sa inteleg ca nivelul de idiotime in tara aia este nebanuit de mare. Infricosator de mare.

Am citit tone de articole si vazut numeroase emisiuni de dezbatere, pur si simplu sunt inghetat la nivel atomic de prostia pe banda rulanta care se scurge catre noi pe cale media. Am vazut disperare, frica, teroare, dezorganizare, neputinta, scuze, furie, lamentare, oportunism, furtaciune, spaga, viclenie. De la un presedinte impotent care se grabeste sa faca eroi nationali in lipsa de altceva (de parca incalzeste asta pe cineva) pana la posturi de televiziune gretoase care fac audienta cu arsii. De la cadavre fumegande pana la eroi –Tarzan pe FB, am vazut de toate.

( Cel mai mult m/a enervat un medic care se lamenta descriind isteric cum a salvat el, spagarul, arsii. Pai, spagar sau nu, nu asta trebuia mah sa faci, ca medic, in pula mea!?)

Mai putin vina. Nu am vazut vina. Nu am vazut deloc recunoastere, umilinta, barbatie, asumare, logica, invatare, normalitate, vinovati. Nu am vazut nimic din ce ar putea preveni (maine!?) inca un dezastru colectiv. Cea mai avansata forma de exprimare a fost lamentarea.

O tara de victime, toti nevinovati.

Cum bine zicea odata Adi Despot, solist la Vita de Vie (si el fript la Colectiv): “Mergeti bai in pula mea de prosti!”

Lucian Vasiliu

Burlington

Noiembrie 02, 2015