Papadiile

Soarele isi ascute dintii de linia orasului. Zgarie-norii din centrul Toronto-ului umbresc pe alocuri strada, animata de oameni ce aduna ultimele firimituri de caldura. Vin din suburbii si merg catre consulatul romanesc din Toronto. Strecor SUV-ul printre benzi, alte masini si tramvaie cu ambitia celui care, venind de la tara, se vrea egalul oraseanului. La semafoare admir genunchii frumosi ai fetelor pe tocuri, fustele scurte si pasii lor apasati si grabiti de hotararea omului care stie ce vrea.

Ma simt ca intre doua lumi. Imi e bine aici, in Toronto, imi place orasul asta modern si viata de aici mi se potriveste manusa. Impartasesc fericit bucuriile cu prietenii iar greutatile mi se par relativ usor de trecut. Totul e bine dar cateodata, nejustificat, oftez. Cam asa cum oftez acum, indreptandu/ma spre consulatul romanesc. Merg sa ii strig, in tacere, pe cei 41 din colectiv, sa le arat ca inca mai stiu limba romana.

...

La consulat e doar o mana de oameni. Multe femei, copii, oameni in varsta. Barbati, asa ca mine, doar cativa. Se aprind lumanari, se afiseaza cateva drapele si pancarte, unele chiar reusite. Se fac poze si se canta imnul. Apare si consulul care se simte dator sa preia cuvantul. Ma intorc respectuos cu spatele si stau asa in protest pana termina. Dupa mine, e unul dintre cei responsabili de Colectiv, vinovati pana in prasele.

Vinovat sunt si eu, imi spun. Pentru ca nu mi/am convins nici un prieten (si stii cat de multi am!?) sa vina cu mine. Prietenii mei sunt toti oameni care au muncit mult si greu sa ajunga aici, iar acum sunt foarte ocupati sa fie fericiti. Atunci cand gasesti fericirea, trebuie sa tii strans de ea, daca stii ce vrei. Si nu e un obiectiv usor de realizat.

... ...

Am tinut cu totii un moment de reculegere. Nu stiu ceilalti ce au facut, dar eu am strigat, am urlat in mine la cei 41 din colectiv: “Baaaaaai! Ce mai faceti? Cum a fost in club? Cum a fost muzica, buna? Dar Bucurestiul cum mai e? Dar tara!? Nu le/am mai vazut de anul trecut... Vedeti ca maica/mea si taica/miu sunt si ei acolo cu voi, sunt ingeri din cate stiu eu si poate va pot ajuta cu ceva, sunt niste oameni tare cumsecade. Aveti grija de voi, bai...”

Vinovat sunt si eu. Pentru ca nu mi/am convins nici un prieten sa vina cu mine. Papadii, dansand purtate de vant si fericire.



Lucian Vasiliu

Burlington,



Noiembrie 7, 2015.